05 decembrie 2007
C. Castaneda - Latura activa a infinitatii
"Orice om are două minţi. Una dintre ele este a noastră în întregime şi este ca o voce şoptită care ne aduce întotdeauna ordine, claritate, finalitate. Cealaltă minte este o instalaţie străină. Aceasta nu ne aduce decît conflicte, ambiţii, îndoială şi deznădejde." - Don Juan
11 octombrie 2007
Mahatma Gandhi - Cele 7 greseli ale lumii care duc la violenta
1. BOGATIA FARA DE MUNCA
2. STIINTA FARA DE UMANITATE
3. PLACEREA FARA DE CONSTIINTA
4. VENERAREA FARA DE SACRIFICIU
5. CUNOASTERE FARA DE CARACTER
6. POLITICA FARA DE PRINCIPII
7. COMERT FARA DE MORALITATE
2. STIINTA FARA DE UMANITATE
3. PLACEREA FARA DE CONSTIINTA
4. VENERAREA FARA DE SACRIFICIU
5. CUNOASTERE FARA DE CARACTER
6. POLITICA FARA DE PRINCIPII
7. COMERT FARA DE MORALITATE
27 septembrie 2007
Bhagwan Shri Rajneesh - Iluminarea: eternul inceput
[...]
A fi om inseamna a fi cuprins, intr-un fel sau altul, de nebunie, deoarece omul nu este o fiinta. El este mai degraba o fatada. Omul nu este un produs finit, el este un proces continuu: ceva aflat la jumatatea drumului. El nu mai este un animal, dar nici nu a devenit inca ceea ce trebuie sa fie. El este la jumatatea drumului intre animal si zeu; aceasta este de fapt cauza nevrozei sale.
Voi nu mai apartineti regnului animal, insa animalul ramane in interiorul vostru. El va trage, fara incetare, in jos. Acest lucru nu trebuie insa condamnat, animalul nu se poate comporta altfel. El va trage in jos, spre ceea ce este natural pentru el. Ca urmare, el incearca sa va indrepte catre centrul sexual.
Centrul sexual este ultimul centru la animal si primul centru la om. In consecinta, animalul din voi nu poate decat sa va traga neincetat spre centrul sexual. Acesta reprezinta insa doar primul vostru centru si nu posibilitatea voastra ultima. Posibilitatea voastra ultima este supraomul: acela care nu mai este de natura umana, care a transcens umanitatea. Aceasta posibilitate ultima - acest supraom, acest zeu din interiorul vostru - nu inceteaza sa va traga in sus.
Aceste doua miscari opuse duc la aparitia schizofreniei. Uneori sunteti atrasi spre ceea ce este superior si sunteti asemenea unui sfant, alteori sunteti atrasi in jos si va comportati ca un animal. Mintea se rataceste. Nu puteti fi doar un animal, nu puteti sa va simtiti in armonie cu animalul din voi, deoarece posibilitatea superioara, samanta, ramane acolo si nu inceteaza sa va lanseze provocari. Dar nici nu puteti sa extirpati animalul din voi. El este acolo, l-ati mostenit. Ca urmare, apare o fragmentare: exilati partea animala in inconstient, in timp ce, in mod constient, va identificati cu posibilitatea voastra superioara, care nu este inca actuala.
Posibilitatea superioara este idealul, finalitatea. Voi va identificati in mod constient cu tinta, in timp ce ramaneti in inconstient cu inceputul. Aceste doua extreme se gasesc la originea unui conflict. Deci pana nu veti atinge limitele naturii umane nu veti putea depasi nebunia.
[...]
A fi om inseamna a fi cuprins, intr-un fel sau altul, de nebunie, deoarece omul nu este o fiinta. El este mai degraba o fatada. Omul nu este un produs finit, el este un proces continuu: ceva aflat la jumatatea drumului. El nu mai este un animal, dar nici nu a devenit inca ceea ce trebuie sa fie. El este la jumatatea drumului intre animal si zeu; aceasta este de fapt cauza nevrozei sale.
Voi nu mai apartineti regnului animal, insa animalul ramane in interiorul vostru. El va trage, fara incetare, in jos. Acest lucru nu trebuie insa condamnat, animalul nu se poate comporta altfel. El va trage in jos, spre ceea ce este natural pentru el. Ca urmare, el incearca sa va indrepte catre centrul sexual.
Centrul sexual este ultimul centru la animal si primul centru la om. In consecinta, animalul din voi nu poate decat sa va traga neincetat spre centrul sexual. Acesta reprezinta insa doar primul vostru centru si nu posibilitatea voastra ultima. Posibilitatea voastra ultima este supraomul: acela care nu mai este de natura umana, care a transcens umanitatea. Aceasta posibilitate ultima - acest supraom, acest zeu din interiorul vostru - nu inceteaza sa va traga in sus.
Aceste doua miscari opuse duc la aparitia schizofreniei. Uneori sunteti atrasi spre ceea ce este superior si sunteti asemenea unui sfant, alteori sunteti atrasi in jos si va comportati ca un animal. Mintea se rataceste. Nu puteti fi doar un animal, nu puteti sa va simtiti in armonie cu animalul din voi, deoarece posibilitatea superioara, samanta, ramane acolo si nu inceteaza sa va lanseze provocari. Dar nici nu puteti sa extirpati animalul din voi. El este acolo, l-ati mostenit. Ca urmare, apare o fragmentare: exilati partea animala in inconstient, in timp ce, in mod constient, va identificati cu posibilitatea voastra superioara, care nu este inca actuala.
Posibilitatea superioara este idealul, finalitatea. Voi va identificati in mod constient cu tinta, in timp ce ramaneti in inconstient cu inceputul. Aceste doua extreme se gasesc la originea unui conflict. Deci pana nu veti atinge limitele naturii umane nu veti putea depasi nebunia.
[...]
20 septembrie 2007
[banc]
Doi greci proaspat casatoriti plecasera in luna de miere. In timp ce se imbratisau si se sarutau, el ii spune: "Iubita mea, acum o sa facem dragoste si voi patrunde acolo unde nu a mai patruns nimeni niciodata!"
Ea, speriata, spune: "Oh, nu! In ureche niciodata!!!"
Ea, speriata, spune: "Oh, nu! In ureche niciodata!!!"
[banc]
Un negru intra intr-un restaurant al carui patron tocmai fusese obligat prin lege sa serveasca si persoane de culoare. Toti clientii erau albi si il priveau pe negru cu indignare.
La un moment dat vine chelnerul, ii da negrului lista cu vinuri si il intreaba: "Ce doriti?"
Negrul se uita in jurul sau si spune tare: "Alb, sec!"
La un moment dat vine chelnerul, ii da negrului lista cu vinuri si il intreaba: "Ce doriti?"
Negrul se uita in jurul sau si spune tare: "Alb, sec!"
Bhagwan Shri Rajneesh - Zen-mesajul special
[...]
Oamenii nu fac altceva decat sa ii imite pe ceilalti. Si au intotdeauna probleme, deoarece nu pot imita chiar totul; iar cand ajung sa vada ca nu pot face ceva anume, incep sa se simta inferiori. Toti oamenii sufera de un complex de inferioritate, pentru simplul motiv ca nu fac altceva decat sa se compare intre ei.
De fapt, fiecare este unic si incomparabil cu oricine altcineva. Problema este ca nimeni nu are habar de unicitatea sa. Inca nu ai patruns in fiinta proprie, nu ai privit niciodata spre interior si atunci este normal sa te simti inferior. Nimeni nu se simte superior. Chiar si cei mai importanti oameni sufera de acest sentiment de inferioritate, deoarece toti se compara unii cu altii.
Viata consta in milioane de lucruri si daca le compari in permanenta... si chiar asta am facut. Omul este educat intr-un mod stupid. Fiecare te invata ca trebuie sa te compari cu ceilalti de langa tine. Dar cineva este mai inalt decat tine, altcineva este mai sanatos, mai frumos, mai religios, mai meditativ, mai umil, mai inteligent, mai virtuos. Si astfel te afli intr-o stare continua de inferioritate.
Priveste in interiorul tau si vei vedea unicitatea. Atunci inferioritatea va disparea complet si suferinta va inceta; vei vedea clar faptul ca sentimentul de inferioritate a fost creat de educatie si subtila strategie a comparatiei. Cand iti cunosti unicitatea vei fi fericit si nu vei mai urma pe nimeni. Invata de la toti. O persoana inteligenta poate invata chiar si de la idioti, deoarece sunt anumite lucruri pe care nu le poate invata din alta parte. Daca ii observi atent vei vedea care sunt lucrurile pe care nu trebuie sa le faci niciodata in viata.
Poti invata de la oricine - nu doar de la oameni, ci chiar si de la animale, copaci, nori, rauri. Problema este ca nu trebuie sa imiti. Nu poti deveni un rau, dar poti invata ceva de la acesta: calitatea sa de relaxare, de curgere. Un trandafir este o floare delicata, dar totusi puternica cand se afla in bataia vantului si ploilor. Un trandafir traieste total in clipa prezenta, petalele ii stralucesc fericite in soare si nu se ingrijoreaza deloc de faptul ca pana seara deja va incepe sa se ofileasca. El traieste momentul prezent - invata aceasta calitate. In prezent se afla muzica, dansul si fericirea.
Poti invata de la orice. Priveste o pasare care zboara - curajul cu care se avanta in necunoscut. Invata de la toate sursele, dar nu imita. Si acest lucru este posibil doar cand ti-ai descoperit spatiul interior - doar de acolo se poate porni.
Atunci, Sahajo, lacomia dispare. Lacomia nu este altceva decat necunoasterea propriei fiinte. Lacomia apare atunci cand nu ai privit niciodata in interiorul tau - atunci cand te simti gol si depui tot felul de eforturi pentru a umple acea goliciune. Aceasta nu poate fi umpluta. Experimenteaza si vei fi surprins: goliciunea nu pare goala decat din exterior; imediat ce ai patruns inauntru vei vedea ca este plina, vasta, infinita, beatifica si tacuta. Astfel, nu o vei mai privi ca pe o goliciune, in sens negativ, ci ca pe o stare pozitiva, ca pe un spatiu magnific in care totul este cu putinta.
Iata mesajul din zen: experimenteaza-ti propria goliciune - dar total, atat de complet incat aceasta sa devina plina. Atunci lacomia va disparea; si aceasta este singura modalitate prin care poate disparea.
[...]
Oamenii nu fac altceva decat sa ii imite pe ceilalti. Si au intotdeauna probleme, deoarece nu pot imita chiar totul; iar cand ajung sa vada ca nu pot face ceva anume, incep sa se simta inferiori. Toti oamenii sufera de un complex de inferioritate, pentru simplul motiv ca nu fac altceva decat sa se compare intre ei.
De fapt, fiecare este unic si incomparabil cu oricine altcineva. Problema este ca nimeni nu are habar de unicitatea sa. Inca nu ai patruns in fiinta proprie, nu ai privit niciodata spre interior si atunci este normal sa te simti inferior. Nimeni nu se simte superior. Chiar si cei mai importanti oameni sufera de acest sentiment de inferioritate, deoarece toti se compara unii cu altii.
Viata consta in milioane de lucruri si daca le compari in permanenta... si chiar asta am facut. Omul este educat intr-un mod stupid. Fiecare te invata ca trebuie sa te compari cu ceilalti de langa tine. Dar cineva este mai inalt decat tine, altcineva este mai sanatos, mai frumos, mai religios, mai meditativ, mai umil, mai inteligent, mai virtuos. Si astfel te afli intr-o stare continua de inferioritate.
Priveste in interiorul tau si vei vedea unicitatea. Atunci inferioritatea va disparea complet si suferinta va inceta; vei vedea clar faptul ca sentimentul de inferioritate a fost creat de educatie si subtila strategie a comparatiei. Cand iti cunosti unicitatea vei fi fericit si nu vei mai urma pe nimeni. Invata de la toti. O persoana inteligenta poate invata chiar si de la idioti, deoarece sunt anumite lucruri pe care nu le poate invata din alta parte. Daca ii observi atent vei vedea care sunt lucrurile pe care nu trebuie sa le faci niciodata in viata.
Poti invata de la oricine - nu doar de la oameni, ci chiar si de la animale, copaci, nori, rauri. Problema este ca nu trebuie sa imiti. Nu poti deveni un rau, dar poti invata ceva de la acesta: calitatea sa de relaxare, de curgere. Un trandafir este o floare delicata, dar totusi puternica cand se afla in bataia vantului si ploilor. Un trandafir traieste total in clipa prezenta, petalele ii stralucesc fericite in soare si nu se ingrijoreaza deloc de faptul ca pana seara deja va incepe sa se ofileasca. El traieste momentul prezent - invata aceasta calitate. In prezent se afla muzica, dansul si fericirea.
Poti invata de la orice. Priveste o pasare care zboara - curajul cu care se avanta in necunoscut. Invata de la toate sursele, dar nu imita. Si acest lucru este posibil doar cand ti-ai descoperit spatiul interior - doar de acolo se poate porni.
Atunci, Sahajo, lacomia dispare. Lacomia nu este altceva decat necunoasterea propriei fiinte. Lacomia apare atunci cand nu ai privit niciodata in interiorul tau - atunci cand te simti gol si depui tot felul de eforturi pentru a umple acea goliciune. Aceasta nu poate fi umpluta. Experimenteaza si vei fi surprins: goliciunea nu pare goala decat din exterior; imediat ce ai patruns inauntru vei vedea ca este plina, vasta, infinita, beatifica si tacuta. Astfel, nu o vei mai privi ca pe o goliciune, in sens negativ, ci ca pe o stare pozitiva, ca pe un spatiu magnific in care totul este cu putinta.
Iata mesajul din zen: experimenteaza-ti propria goliciune - dar total, atat de complet incat aceasta sa devina plina. Atunci lacomia va disparea; si aceasta este singura modalitate prin care poate disparea.
[...]
[banc]
Intr-o scoala de duminica, preotul vorbea despre frumusetea altruismului si generozitatii. Pierino se ridica in picioare si spune: "Da, tatal meu spune si el ca in viata trebuie sa dai si sa dai si sa dai mereu."
Preotul, incantat, a spus: "Tatal tau trebuie sa fie un om foarte umil si temator de Dumnezeu. Ar fi bine ca toti sa fie ca el. Dar ce profesie are?"
"Este boxer." - raspunde Pierino
Preotul, incantat, a spus: "Tatal tau trebuie sa fie un om foarte umil si temator de Dumnezeu. Ar fi bine ca toti sa fie ca el. Dar ce profesie are?"
"Este boxer." - raspunde Pierino
17 septembrie 2007
[banc]
Foarte beat, un barbat aplecat peste masa barului se chinuia sa infiga o scobitoare intr-o maslina. Dupa 12 incercari, nu a reusit. In cele din urma, patronul, exasperat, i-a luat scobitoarea, a infipt-o in maslina si a spus: "Iata cum se face!"
"Mare lucru!" - a spus betivul. "Deja o obosisem atat de mult, incat nu mai avea cum sa scape."
"Mare lucru!" - a spus betivul. "Deja o obosisem atat de mult, incat nu mai avea cum sa scape."
16 septembrie 2007
[banc]
Un arab intalneste in desertul Sahara un barbat imbracat doar in slip.
"Cat de departe este marea?" - intreaba barbatul.
"Cam la 800 de kilometri spre nord" - ii spune arabul.
"Mai sa fie!" - a raspuns omul. "Atunci mai bine stau aici, pe plaja..."
"Cat de departe este marea?" - intreaba barbatul.
"Cam la 800 de kilometri spre nord" - ii spune arabul.
"Mai sa fie!" - a raspuns omul. "Atunci mai bine stau aici, pe plaja..."
15 septembrie 2007
[banc]
O femeie castigase la loterie. Sotul ei ramase surprins. A intrebat-o cum a reusit sa gaseasca numerele corecte.
Ea a raspuns: "Am avut un vis in care imi aparea cifra 7 de 3 ori. Asa ca am inmultit 7 cu 3 si mi-a dat 28."
"Si apoi ce-ai facut?" - a intrebat nedumerit sotul.
"Am cumparat biletul cu numarul 28 si am castigat."
"Bine, dar 7 inmultit cu 3 nu fac 28, ci 21!"
Femeia i-a raspuns: "Oi fi tu matematician, dar tot eu sunt cea care am castigat la loto!"
Ea a raspuns: "Am avut un vis in care imi aparea cifra 7 de 3 ori. Asa ca am inmultit 7 cu 3 si mi-a dat 28."
"Si apoi ce-ai facut?" - a intrebat nedumerit sotul.
"Am cumparat biletul cu numarul 28 si am castigat."
"Bine, dar 7 inmultit cu 3 nu fac 28, ci 21!"
Femeia i-a raspuns: "Oi fi tu matematician, dar tot eu sunt cea care am castigat la loto!"
14 septembrie 2007
Nietzsche - Antichristul (cap. 62)
Termin aici si imi rostesc judecata. Osandesc Crestinismul, ridic impotriva Bisericii crestine cea mai groaznica dintre invinuiri pe care nicicand n-a rostit-o vreun invinuitor. Ea e cea mai mare coruptie ce se poate imagina, ea a avut vointa ultimei coruptii cu putinta de inchipuit. Biserica crestina nu cruta nicaieri stricaciunea sa, ea a facut din orice valoare o nevaloare, din fiecare adevar, o minciuna; din fiecare integritate, o josnicie sufleteasca. Indrazneasca-se sa mi se vorbeasca despre binefacerile ei "umanitare". A suprima o mizerie, era potrivnic celui mai adanc utilitarism al ei, ea vietui din mizerii ea fauri mizerii pentru a se invesnici. Vermele pacatului de pilda: o mizerie cu care numai Biserica a imbogatit omenirea! "Egalitatea sufletelor inaintea lui Dumnezeu", aceasta falsitate, acest pretext al pizmelor celor mai josnice, acest explozibil al ideei, care sfarsi prin a dovedi Revolutie, idee moderna, principiu al degenerarii, oricarei asezari sociale - este dinamita crestina. Binefacerile "umanitare" ale crestinismului! A face din humanitas o contrazicere, o arta a spurcarii, o scarba, un dispret al tuturor instinctelor bune si drepte. Iata binefacerile crestinismului!... Parazitismul ca practica a Bisericii, band cu idealul ei de anemie si sfintenie, sangele, dragostea, speranta vietii, crucea, semn de unire pentru uneltirea cea mai subterana din cate au fost vreodata - uneltire impotriva sanatatii, a frumusetii, a dreptatii, a vitejiei, a spiritului, frumusetea sufletului, impotriva vietii insasi...
Vreau sa inscriu pe toate zidurile aceasta invinuire vesnica impotriva crestinismului, pretutindeni unde sunt ziduri - am niste litere care fac si pe orbi sa vada... Numesc crestinismul unica pacoste mare, singura mare stricaciune launtrica, unicul mare instinct al urii care nu gaseste mijloc de veninos, destul de subteran, indeajuns de mic - il numesc unica si nemuritoarea vestejire a omenirii...
Si se mai masoara timpul din ziua nefasta, care a fost inceputul acestei ursite - incepand din prima zi a crestinismului! De ce nu s-ar masura timpul incepand cu ultima lui zi? - Incepand de astazi. - Prefacerea tuturor valorilor!...
Vreau sa inscriu pe toate zidurile aceasta invinuire vesnica impotriva crestinismului, pretutindeni unde sunt ziduri - am niste litere care fac si pe orbi sa vada... Numesc crestinismul unica pacoste mare, singura mare stricaciune launtrica, unicul mare instinct al urii care nu gaseste mijloc de veninos, destul de subteran, indeajuns de mic - il numesc unica si nemuritoarea vestejire a omenirii...
Si se mai masoara timpul din ziua nefasta, care a fost inceputul acestei ursite - incepand din prima zi a crestinismului! De ce nu s-ar masura timpul incepand cu ultima lui zi? - Incepand de astazi. - Prefacerea tuturor valorilor!...
12 septembrie 2007
Bhagwan Shri Rajneesh - Zen-mesajul special
[...]
In alta zi, batranul statea langa o fereastra acoperita cu hartie si citea o sutra. O albina incerca din rasputeri sa iasa afara prin fereastra, dar nu putea datorita hartiei.
Se pare ca albinele au acelasi tip de minte, aceeasi stupiditate ca si oamenii. Usile sunt deschise, dar daca o albina sau o musca se afla in camera... indiferent daca a intrat sau nu pe usa, va incerca sa iasa pe fereastra, chiar daca aceasta este inchisa. Si acelasi lucru este valabil si pentru pasari: daca intra in camera pe usa, va incerca cu disperare sa iasa prin pereti sau prin geam. Iar in acea disperare si frustrare, incepe sa se teama din ce in ce mai mult. Atunci isi pierde intreaga inteligenta. La fel se intampla si cu oamenii.
Intr-o dimineata, Buddha a venit in grupul sau de discipoli. Sannyasinii sai il asteptau. Dar au ramas uimiti, deoarece pentru prima data, Buddha venise tinand in mana ceva - o batista. Toti au privit batista. Ce se intamplase? Iar Buddha s-a urcat pe scaunul de pe care vorbea si in loc sa spuna ceva, a inceput sa faca cinci noduri batistei. Calugarii il priveau uimiti - ce se intampla?
Atunci Buddha i-a intrebat: "Poate cineva sa imi spuna daca batista este la fel ca atunci cand nu avea nici un nod?"
Sariputta a spus: "Aceasta este o intrebare capcana. Intr-un fel, batista este aceeasi, dar in alt fel nu mai este aceeasi deoarece acum are cinci noduri, care inainte nu existau. Dar in ceea ce priveste natura ei interioara este neschimbata; insa in ceea ce priveste forma este schimbata. Substanta este aceeasi, forma s-a schimbat."
Buddha a spus: "Bine. Acum vreau sa desfac nodurile." Si a inceput sa traga de capetele batistei. L-a intrebat pe Sariputta: "Ce crezi? Daca voi trage in continuare voi fi capabil sa desfac nodurile?"
Acesta a raspuns: "Astfel nu vei reusi decat sa le faci mai stranse, mai mici si mai imposibil de desfacut."
Buddha a spus: "Corect. Dar vreau sa iti mai pun o intrebare: ce trebuie sa fac pentru a desface nodurile? Cum le pot desface? Imi poti spune?"
Sariputta a raspuns: "Bhagwan, mai intai trebuie sa ma apropii pentru a vedea in primul rand cum sunt facute. Atata timp cat nu cunosc cum au fost legate, imi este dificil sa iti sugerez vreo solutie."
Buddha a spus: "Bine, Sariputta. Esti binecuvantat, deoarece aceasta este intrebarea fundamentala care trebuie pusa. Cand ai intrat in ceva, pentru a putea iesi in primul rand trebuie sa stii cum ai ajuns acolo. Fara sa iti pui aceasta intrebare fundamentala si primordiala, nu vei face altceva decat sa inrautatesti lucrurile."
Si acest lucru il fac oamenii. Ei intreaba: "Cum putem scapa de sexualitate, de lacomie, ambitie, furie, gelozie, atasament, posesivitate?" - fara sa se intrebe mai intai: "Dar oare cum am intrat in ele?"
Atitudinea lui Buddha este foarte simpla: mai intai trebuie sa vezi cum ai intrat in furie. Daca poti vedea intrarea, atunci aceeasi usa reprezinta si iesirea - nu ai nevoie de alta usa. Incercand sa iesi fara sa gasesti usa pe care ai intrat, nu vei face altceva decat sa devii din ce in ce mai disperat. Si chiar asta fac oamenii.
Ce cauta cu totii in scripturi? - solutii. Ei creeaza problemele si cred ca solutiile se afla in scripturi! De ce nu incerci sa vezi problemele? Cum le creezi? De ce nu esti atent cand creezi o anumita problema? Si in fiecare zi faci acest lucru, deci nu se pune problema de a merge in trecut. Astazi ai fost nervos, sexual, invidios - observa cum apar aceste stari, cum te agata, cum te invaluie. Nu ceilalti sunt raspunsurile!
Fiecare om functioneaza la fel ca o albina disperata. Dar albinele pot fi iertate, oamenii nu.
[...]
In alta zi, batranul statea langa o fereastra acoperita cu hartie si citea o sutra. O albina incerca din rasputeri sa iasa afara prin fereastra, dar nu putea datorita hartiei.
Se pare ca albinele au acelasi tip de minte, aceeasi stupiditate ca si oamenii. Usile sunt deschise, dar daca o albina sau o musca se afla in camera... indiferent daca a intrat sau nu pe usa, va incerca sa iasa pe fereastra, chiar daca aceasta este inchisa. Si acelasi lucru este valabil si pentru pasari: daca intra in camera pe usa, va incerca cu disperare sa iasa prin pereti sau prin geam. Iar in acea disperare si frustrare, incepe sa se teama din ce in ce mai mult. Atunci isi pierde intreaga inteligenta. La fel se intampla si cu oamenii.
Intr-o dimineata, Buddha a venit in grupul sau de discipoli. Sannyasinii sai il asteptau. Dar au ramas uimiti, deoarece pentru prima data, Buddha venise tinand in mana ceva - o batista. Toti au privit batista. Ce se intamplase? Iar Buddha s-a urcat pe scaunul de pe care vorbea si in loc sa spuna ceva, a inceput sa faca cinci noduri batistei. Calugarii il priveau uimiti - ce se intampla?
Atunci Buddha i-a intrebat: "Poate cineva sa imi spuna daca batista este la fel ca atunci cand nu avea nici un nod?"
Sariputta a spus: "Aceasta este o intrebare capcana. Intr-un fel, batista este aceeasi, dar in alt fel nu mai este aceeasi deoarece acum are cinci noduri, care inainte nu existau. Dar in ceea ce priveste natura ei interioara este neschimbata; insa in ceea ce priveste forma este schimbata. Substanta este aceeasi, forma s-a schimbat."
Buddha a spus: "Bine. Acum vreau sa desfac nodurile." Si a inceput sa traga de capetele batistei. L-a intrebat pe Sariputta: "Ce crezi? Daca voi trage in continuare voi fi capabil sa desfac nodurile?"
Acesta a raspuns: "Astfel nu vei reusi decat sa le faci mai stranse, mai mici si mai imposibil de desfacut."
Buddha a spus: "Corect. Dar vreau sa iti mai pun o intrebare: ce trebuie sa fac pentru a desface nodurile? Cum le pot desface? Imi poti spune?"
Sariputta a raspuns: "Bhagwan, mai intai trebuie sa ma apropii pentru a vedea in primul rand cum sunt facute. Atata timp cat nu cunosc cum au fost legate, imi este dificil sa iti sugerez vreo solutie."
Buddha a spus: "Bine, Sariputta. Esti binecuvantat, deoarece aceasta este intrebarea fundamentala care trebuie pusa. Cand ai intrat in ceva, pentru a putea iesi in primul rand trebuie sa stii cum ai ajuns acolo. Fara sa iti pui aceasta intrebare fundamentala si primordiala, nu vei face altceva decat sa inrautatesti lucrurile."
Si acest lucru il fac oamenii. Ei intreaba: "Cum putem scapa de sexualitate, de lacomie, ambitie, furie, gelozie, atasament, posesivitate?" - fara sa se intrebe mai intai: "Dar oare cum am intrat in ele?"
Atitudinea lui Buddha este foarte simpla: mai intai trebuie sa vezi cum ai intrat in furie. Daca poti vedea intrarea, atunci aceeasi usa reprezinta si iesirea - nu ai nevoie de alta usa. Incercand sa iesi fara sa gasesti usa pe care ai intrat, nu vei face altceva decat sa devii din ce in ce mai disperat. Si chiar asta fac oamenii.
Ce cauta cu totii in scripturi? - solutii. Ei creeaza problemele si cred ca solutiile se afla in scripturi! De ce nu incerci sa vezi problemele? Cum le creezi? De ce nu esti atent cand creezi o anumita problema? Si in fiecare zi faci acest lucru, deci nu se pune problema de a merge in trecut. Astazi ai fost nervos, sexual, invidios - observa cum apar aceste stari, cum te agata, cum te invaluie. Nu ceilalti sunt raspunsurile!
Fiecare om functioneaza la fel ca o albina disperata. Dar albinele pot fi iertate, oamenii nu.
[...]
[banc]
Tanarul Barrington-Smythe ajunsese la portile raiului si Sfantul Petru l-a intampinat spunandu-i despre viata sociala care se desfasoara in rai: "Tinere, aici facem foarte mult sport. Lunea si joia jucam polo, iar martea si vinerea jucam cricket."
"Domnule" - a raspuns amabil tanarul - "mie nu prea imi place sportul."
"Atunci poate iti vor placea noptile de miercuri" - i-a sugerat Sfantul Petru. "Facem o masa mare si dupa ce mancam incepem sa sorbim din cele mai alese bauturi pana cadem sub masa. Iti spun, este minunat!"
"De fapt, domnule, nu imi place nici sa beau."
"Ah" - a spus Sfantul Petru. Dupa o scurta tacere a adaugat: "Atunci poate iti vor placea sambetele. Atunci avem o seara dansanta cu cele mai frumoase fete. Si totul nu se limiteaza doar la dans, daca ma intelegi!"
"Dar nici compania fetelor nu prea imi place."
Dupa o pauza mai indelungata, Sfantul Petru a intrebat: "Barrington-Smythe, esti cumva homosexual?"
"Oh, nu, domnule!"
"Pacat! Inseamna ca nu iti vor placea nici noptile de duminica..."
"Domnule" - a raspuns amabil tanarul - "mie nu prea imi place sportul."
"Atunci poate iti vor placea noptile de miercuri" - i-a sugerat Sfantul Petru. "Facem o masa mare si dupa ce mancam incepem sa sorbim din cele mai alese bauturi pana cadem sub masa. Iti spun, este minunat!"
"De fapt, domnule, nu imi place nici sa beau."
"Ah" - a spus Sfantul Petru. Dupa o scurta tacere a adaugat: "Atunci poate iti vor placea sambetele. Atunci avem o seara dansanta cu cele mai frumoase fete. Si totul nu se limiteaza doar la dans, daca ma intelegi!"
"Dar nici compania fetelor nu prea imi place."
Dupa o pauza mai indelungata, Sfantul Petru a intrebat: "Barrington-Smythe, esti cumva homosexual?"
"Oh, nu, domnule!"
"Pacat! Inseamna ca nu iti vor placea nici noptile de duminica..."
04 septembrie 2007
M. Sorescu - Muzeul satului
Din viata acestor oameni
Lipsesc mai multe sectii,
Iar altele, cum ar fi
Bunastarea materiala, fericirea si norocul
In istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu intalnesti aici nici o moneda,
Pentru ca, neavand aur si argint,
Taranii si-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grau, de porumb
Care nu ni s-au pastrat.
Pasari impaiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost mila sa ucida
Privighetoarea, ciocarlia, mierla si cucul
Care le cantau fara bani toata viata,
Si toata moartea.
Era primitiva,
Antica, medievala
Apar ca una singura,
Fiindca, nestiind carte, taranii
N-au bagat de seama ca intre aceste epoci
Exista deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca campului
Taranii intrau indirect in pamant,
Sa se odihneasca.
Din loc in loc intre bordeie
Sunt intercalate rascoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Closca si
Crisan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafata
Cu un uimitor simt al simetriei
Arhitectonic.
Vizitatori,
Nu atingeti saracia si tristetea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale
Iesite din mana, din sufletul si din rarunchii acestui popor
Intr-o clipa de incordare si spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.
Lipsesc mai multe sectii,
Iar altele, cum ar fi
Bunastarea materiala, fericirea si norocul
In istorie,
Sunt slab reprezentate.
Nu intalnesti aici nici o moneda,
Pentru ca, neavand aur si argint,
Taranii si-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grau, de porumb
Care nu ni s-au pastrat.
Pasari impaiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost mila sa ucida
Privighetoarea, ciocarlia, mierla si cucul
Care le cantau fara bani toata viata,
Si toata moartea.
Era primitiva,
Antica, medievala
Apar ca una singura,
Fiindca, nestiind carte, taranii
N-au bagat de seama ca intre aceste epoci
Exista deosebiri
Fundamentale.
Aici exponatele cele mai numeroase
Sunt bordeiele.
De la munca campului
Taranii intrau indirect in pamant,
Sa se odihneasca.
Din loc in loc intre bordeie
Sunt intercalate rascoalele:
A lui Doja, a lui Horia, Closca si
Crisan, a lui Tudor,
Construite de data asta la suprafata
Cu un uimitor simt al simetriei
Arhitectonic.
Vizitatori,
Nu atingeti saracia si tristetea
Aflate-n muzeu.
Sunt exponate originale
Iesite din mana, din sufletul si din rarunchii acestui popor
Intr-o clipa de incordare si spontaneitate
Care a durat
2000 de ani.
24 august 2007
O. Paler (convorbiri)
"A existat un singur crestin, si acela a murit pe cruce." - Nietzsche
Van Gogh concepea Judecata de Apoi ca pe un moment in care Dumnezeu se va justifica pentru suferintele pe care le-a tolerat.
Transformata in spectacol, credinta ma emotioneaza mai putin decat un cer secetos deasupra miristilor strivite de lumina amiezii sau decat un camp de floarea-soarelui, toamna.
Intre pestera si un salon modern s-a petrecut, mai ales, o rafinare a ipocriziei.
Van Gogh concepea Judecata de Apoi ca pe un moment in care Dumnezeu se va justifica pentru suferintele pe care le-a tolerat.
Transformata in spectacol, credinta ma emotioneaza mai putin decat un cer secetos deasupra miristilor strivite de lumina amiezii sau decat un camp de floarea-soarelui, toamna.
Intre pestera si un salon modern s-a petrecut, mai ales, o rafinare a ipocriziei.
21 august 2007
J. Krishnamurti - Eliberarea de cunoscut [Revolutia totala - Mintea religioasa - Energia - Pasiunea]
[...]
Vazand ceea ce se petrece in viata voastra de fiecare zi, in activitatile voastre zilnice - cand scrieti, cand vorbiti, cand iesiti in oras sau cand va plimbati singuri prin padure - sunteti oare in stare ca dintr-o singura suflare, dintr-o singura privire, sa va cunoasteti in mod simplu asa cum sunteti in realitate?
Atunci cand va cunoasteti asa cum sunteti de fapt, intelegeti cu adevarat intreaga structura a faptelor omenesti, intelegeti iluziile, ipocriziile, cautarile omului.
Pentru a va cunoaste, trebuie sa fiti extrem de cinstiti cu voi insiva, cinstiti pana in strafundul fiintei voastre. Daca actionati potrivit unor principii, atunci sunteti nesinceri, fiindca actionati in functie de ceea ce ganditi ca ar trebui sa fiti, si nu in functie de ceea ce sunteti de fapt.
A avea idealuri este ceva brutal. Daca aveti principii, idealuri, credinte - oricare ar fi natura acestora - nu va puteti vedea asa cum sunteti. Prin urmare, sunteti in stare sa deveniti complet negativi, complet linistiti, fara nici un gand, fara nici o teama, si totusi sa fiti extrem de pasionati, extrem de vii?
Aceasta stare in care mintea nu mai face nici un fel de eforturi, fiind pe deplin linistita, este starea religioasa; numai in aceasta stare a mintii putem ajunge la acel lucru numit adevar, sau realitate, sau fericire, sau Dumnezeu, sau frumusete, sau iubire.
Acel lucru nu poate fi chemat. Va rog sa intelegeti acest fapt foarte simplu. Acel lucru nu poate fi chemat, nu poate fi cautat; mintea noastra este prea meschina si prea marunta, emotiile noastre sunt prea lipsite de vlaga, modul nostru de viata este prea confuz pentru ca acel lucru imens, acel lucru extraordinar sa se lase chemat in mica noastra casa, in micul colt al existentei noastre in care s-a intrat cu cizmele murdare si s-a scuipat. Nu il putem chema in acel loc.
[...]
Cum se face ca fiintele omenesti, care sunt atat de capabile, atat de abile, atat de dibace, atat de competitive, care au o tehnologie atat de minunata, care merg in cer, sub pamant si in adancul marii si care inventeaza masini electronice extraordinare - cum se face ca n-au capatat singurul lucru care are importanta? Daca vreodata v-ati pus cu seriozitate aceasta problema, cum se face ca aveti inima uscata si goala?
[...]
Vazand ceea ce se petrece in viata voastra de fiecare zi, in activitatile voastre zilnice - cand scrieti, cand vorbiti, cand iesiti in oras sau cand va plimbati singuri prin padure - sunteti oare in stare ca dintr-o singura suflare, dintr-o singura privire, sa va cunoasteti in mod simplu asa cum sunteti in realitate?
Atunci cand va cunoasteti asa cum sunteti de fapt, intelegeti cu adevarat intreaga structura a faptelor omenesti, intelegeti iluziile, ipocriziile, cautarile omului.
Pentru a va cunoaste, trebuie sa fiti extrem de cinstiti cu voi insiva, cinstiti pana in strafundul fiintei voastre. Daca actionati potrivit unor principii, atunci sunteti nesinceri, fiindca actionati in functie de ceea ce ganditi ca ar trebui sa fiti, si nu in functie de ceea ce sunteti de fapt.
A avea idealuri este ceva brutal. Daca aveti principii, idealuri, credinte - oricare ar fi natura acestora - nu va puteti vedea asa cum sunteti. Prin urmare, sunteti in stare sa deveniti complet negativi, complet linistiti, fara nici un gand, fara nici o teama, si totusi sa fiti extrem de pasionati, extrem de vii?
Aceasta stare in care mintea nu mai face nici un fel de eforturi, fiind pe deplin linistita, este starea religioasa; numai in aceasta stare a mintii putem ajunge la acel lucru numit adevar, sau realitate, sau fericire, sau Dumnezeu, sau frumusete, sau iubire.
Acel lucru nu poate fi chemat. Va rog sa intelegeti acest fapt foarte simplu. Acel lucru nu poate fi chemat, nu poate fi cautat; mintea noastra este prea meschina si prea marunta, emotiile noastre sunt prea lipsite de vlaga, modul nostru de viata este prea confuz pentru ca acel lucru imens, acel lucru extraordinar sa se lase chemat in mica noastra casa, in micul colt al existentei noastre in care s-a intrat cu cizmele murdare si s-a scuipat. Nu il putem chema in acel loc.
[...]
Cum se face ca fiintele omenesti, care sunt atat de capabile, atat de abile, atat de dibace, atat de competitive, care au o tehnologie atat de minunata, care merg in cer, sub pamant si in adancul marii si care inventeaza masini electronice extraordinare - cum se face ca n-au capatat singurul lucru care are importanta? Daca vreodata v-ati pus cu seriozitate aceasta problema, cum se face ca aveti inima uscata si goala?
[...]
19 august 2007
J. Krishnamurti - Eliberarea de cunoscut [A privi si a asculta - Arta - Frumusetea - Austeritatea - Imaginile - Problemele - Spatiul]
[...]
Frumusetea se afla in totala abandonare a observatorului si a lucrului observat, iar aceasta lepadare de sine nu este posibila decat intr-o stare de austeritate absoluta. Nu e vorba de austeritatea preotului cu asprimea sa, cu constrangerile sale, cu regulile sale si cu supunerea sa; nu este vorba de austeritatea in imbracaminte, in regimul alimentar, in conceptii sau in purtare - ci austeritatea unei simplitati totale, care inseamna o umilinta desavarsita. Atunci nu mai exista nimic de dobandit, nici o scara de urcat; trebuie facut doar un singur pas, dar acel pas este pasul vesniciei.
[...]
Cand percepem un spatiu intre noi si obiectul pe care il observam, vom sti ca in aceasta distanta nu exista iubire; fara iubire oricata inflacarare am depune pentru restructurarea lumii, pentru reformarea ordinii sociale sau pentru instaurarea progresului, vom produce numai suferinta.
Totul depinde numai de noi. Nu exista maestru, nu exista invatator, nu exista nimeni care sa ne spuna ce trebuie sa facem. Fiecare este singur in aceasta lume urata, smintita si brutala.
[...]
Frumusetea se afla in totala abandonare a observatorului si a lucrului observat, iar aceasta lepadare de sine nu este posibila decat intr-o stare de austeritate absoluta. Nu e vorba de austeritatea preotului cu asprimea sa, cu constrangerile sale, cu regulile sale si cu supunerea sa; nu este vorba de austeritatea in imbracaminte, in regimul alimentar, in conceptii sau in purtare - ci austeritatea unei simplitati totale, care inseamna o umilinta desavarsita. Atunci nu mai exista nimic de dobandit, nici o scara de urcat; trebuie facut doar un singur pas, dar acel pas este pasul vesniciei.
[...]
Cand percepem un spatiu intre noi si obiectul pe care il observam, vom sti ca in aceasta distanta nu exista iubire; fara iubire oricata inflacarare am depune pentru restructurarea lumii, pentru reformarea ordinii sociale sau pentru instaurarea progresului, vom produce numai suferinta.
Totul depinde numai de noi. Nu exista maestru, nu exista invatator, nu exista nimeni care sa ne spuna ce trebuie sa facem. Fiecare este singur in aceasta lume urata, smintita si brutala.
[...]
18 august 2007
J. Krishnamurti - Eliberarea de cunoscut [Timpul - Suferinta - Moartea]
[...]
Sa analizam acum problema mortii, care este o preocupare majora pentru cei mai multi oameni. Cunoasteti moartea; ea este permanent prezenta, se plimba zilnic printre noi. Este oare cu putinta sa o intampinam atat de deplin incat ea sa nu mai reprezinte o problema? Pentru un astfel de contact, orice credinta, orice speranta, orice frica cu privire la moarte trebuie sa ia sfarsit, altminteri abordam acest lucru extraordinar prin intermediul unei concluzii, unei imagini, unei nelinisti premeditate si de aceea o intampinam in lumina timpului.
Timpul este intervalul dintre observator si lucrul observat; aceasta inseamna ca voi, observatorul, sunteti infricosati de intalnirea cu acest lucru care se cheama moarte. Voi nu stiti ce inseamna moartea; aveti tot soiul de sperante si de teorii despre ea; credeti in reincarnare, in inviere, sau ceva numit suflet, atman, o entitate spirituala care este in afara timpului si careia ii dati diferite denumiri.
Ei bine, ati descoperit prin voi insiva ca sufletul exista? Sau este doar o idee care v-a fost transmisa? Se afla oare cu adevarat ceva permanent, continuu, dincolo de gandire? Daca acest ceva poate fi conceput, inseamna ca el se afla in campul gandirii si prin urmare nu poate fi permanent, fiindca nimic nu este permanent in domeniul gandirii. A descoperi ca nimic nu este permanent are o importanta imensa, caci numai atunci mintea devine libera, numai atunci poate sa vada cu claritate, si in aceasta se afla o mare bucurie.
Nu putem fi infricosati de necunoscut, pentru simplul motiv ca nu il cunoastem. Moartea nu este decat un simplu cuvant. Cuvantul, imaginea, iata cine a creat frica. Puteti privi la moarte fara a avea imaginea mortii, dat fiind ca imaginea da nastere gandirii?
Aceasta gandire creeaza frica; cand ne dam seama de acest lucru incercam sa cream o rezistenta impotriva inevitabilului, sau sa inventam nenumarate credinte care sa ne puna la adapost de frica de moarte. De aici provine spatiul dintre noi si lucrul de care suntem infricosati - spatiul unei durate, spatiu care presupune in mod necesar un conflict.
Gandirea care da nastere la frica de moarte spune: "Sa o aman, sa o evit, sa o tin cat mai departe cu putinta, sa nu ma gandesc la ea", dar in tot acest timp, ea nu face decat sa se gandeasca la moarte. Cand ne propunem sa nu ne gandim la ea, deja ne-am gandit la mijloacele prin care s-o evitam. Suntem infricosati de moarte, tocmai pentru ca incercam sa o alungam.
Omul a separat viata de moarte. Intervalul dintre a trai si a muri este frica; frica este cea care creeaza acest interval de timp. A trai, inseamna chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferinta si confuzia zilnica si, din cand in cand, anumite deschideri catre zari fermecatoare. Aceasta numim noi a trai si ne este teama de moartea care pune capat acestor nenorociri. Mai curand ne agatam de cunoscut, decat sa facem fata necunoscutului - cunoscutul insemnand casa noastra, mobila noastra, familia noastra, caracterul nostru, munca noastra, stiinta noastra, singuratatea noastra, zeii nostri. Pe scurt, cunoscutul este aceasta entitate care se invarteste neincetat in jurul ei insisi, in limitele existentei sale amare.
Noi gandim ca viata inseamna a ne afla mereu in prezent si ca moartea este un eveniment care ne asteapta intr-un viitor indepartat. Insa nu ne-am intrebat niciodata daca aceasta batalie de fiecare zi este cat de cat traire. Noi dorim sa cunoastem adevarul despre reincarnare, dorim o dovada a supravietuirii, ascultam vorbele clarvazatorilor si concluziile studiilor metapsihice, insa nu ne intrebam niciodata, niciodata, cum sa traim cu adevarat - cum sa traim cu incantare, cu frumusete, fiecare zi.
Noi am acceptat ca viata inseamna agonie si suferinta, ne-am obisnuit cu acest lucru si ne gandim ca moartea este ceva ce trebuie evitat cu grija. Si totusi, cand stim sa traim cu adevarat, moartea este extraordinar de asemanatoare cu viata. Nu se poate sa traim fara ca, in acelasi timp, sa nu murim. Nu putem sa traim daca nu murim psihologic in fiecare clipa. Acesta nu este un paradox intelectual. Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, altminteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste niciodata ce este libertatea.
Pe noi, in general, ne infricoseaza moartea pentru ca nu stim ce inseamna cu adevarat viata. Nu stim cum sa traim si de aceea nu stim cum sa murim. Cata vreme ne va fi frica de viata, ne va fi frica de moarte. Omul pe care viata nu il inspaimanta, nu se teme ca se va gasi intr-o nesiguranta totala, caci el stie ca launtric, psihologic, nu exista siguranta.
A nu cauta siguranta, inseamna a participa la o miscare nesfarsita in care viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Omul care traieste fara conflicte, care traieste cu frumusete si iubire, nu se teme de moarte, fiindca a iubi inseamna a muri.
Daca muriti pentru tot ceea ce cunoasteti, inclusiv pentru memoria dumneavoastra si pentru tot ceea ce ati trait, atunci moartea devine o purificare, un proces de intinerire; atunci moartea confera inocenta si numai cei inocenti sunt pasionati, si nicidecum oamenii credinciosi sau cei care cauta sa afle ce se intampla dupa moarte.
Pentru a descoperi cu adevarat ce se intampla atunci cand murim, trebuie sa murim... aceasta nu este o gluma. Trebuie sa murim nu fizic ci psihologic, launtric, sa murim pentru tot ceea ce ne-a produs placere si pentru tot ceea ce ne-a produs amaraciune. Daca stim sa murim pentru unul din lucrurile care ne-au incantat, fie acesta deosebit de insemnat sau complet lipsit de importanta, dar sa murim in mod firesc, fara vreo constrangere sau argumentare, inseamna ca stim ce inseamna a muri.
A muri inseamna a ne goli mintea, a ne goli de aspiratiile, de chinurile si de placerile zilnice. Moartea este o reinnoire, o mutatie in care gandirea nu mai intervine deloc, fiindca gandirea inseamna vechiul. Cand exista moarte, ia fiinta ceva cu totul nou.
Eliberarea de cunoscut inseamna sa murim pentru ceea ce este vechi si abia atunci incepem sa traim cu adevarat.
Sa analizam acum problema mortii, care este o preocupare majora pentru cei mai multi oameni. Cunoasteti moartea; ea este permanent prezenta, se plimba zilnic printre noi. Este oare cu putinta sa o intampinam atat de deplin incat ea sa nu mai reprezinte o problema? Pentru un astfel de contact, orice credinta, orice speranta, orice frica cu privire la moarte trebuie sa ia sfarsit, altminteri abordam acest lucru extraordinar prin intermediul unei concluzii, unei imagini, unei nelinisti premeditate si de aceea o intampinam in lumina timpului.
Timpul este intervalul dintre observator si lucrul observat; aceasta inseamna ca voi, observatorul, sunteti infricosati de intalnirea cu acest lucru care se cheama moarte. Voi nu stiti ce inseamna moartea; aveti tot soiul de sperante si de teorii despre ea; credeti in reincarnare, in inviere, sau ceva numit suflet, atman, o entitate spirituala care este in afara timpului si careia ii dati diferite denumiri.
Ei bine, ati descoperit prin voi insiva ca sufletul exista? Sau este doar o idee care v-a fost transmisa? Se afla oare cu adevarat ceva permanent, continuu, dincolo de gandire? Daca acest ceva poate fi conceput, inseamna ca el se afla in campul gandirii si prin urmare nu poate fi permanent, fiindca nimic nu este permanent in domeniul gandirii. A descoperi ca nimic nu este permanent are o importanta imensa, caci numai atunci mintea devine libera, numai atunci poate sa vada cu claritate, si in aceasta se afla o mare bucurie.
Nu putem fi infricosati de necunoscut, pentru simplul motiv ca nu il cunoastem. Moartea nu este decat un simplu cuvant. Cuvantul, imaginea, iata cine a creat frica. Puteti privi la moarte fara a avea imaginea mortii, dat fiind ca imaginea da nastere gandirii?
Aceasta gandire creeaza frica; cand ne dam seama de acest lucru incercam sa cream o rezistenta impotriva inevitabilului, sau sa inventam nenumarate credinte care sa ne puna la adapost de frica de moarte. De aici provine spatiul dintre noi si lucrul de care suntem infricosati - spatiul unei durate, spatiu care presupune in mod necesar un conflict.
Gandirea care da nastere la frica de moarte spune: "Sa o aman, sa o evit, sa o tin cat mai departe cu putinta, sa nu ma gandesc la ea", dar in tot acest timp, ea nu face decat sa se gandeasca la moarte. Cand ne propunem sa nu ne gandim la ea, deja ne-am gandit la mijloacele prin care s-o evitam. Suntem infricosati de moarte, tocmai pentru ca incercam sa o alungam.
Omul a separat viata de moarte. Intervalul dintre a trai si a muri este frica; frica este cea care creeaza acest interval de timp. A trai, inseamna chinul nostru zilnic, blestemul nostru zilnic, suferinta si confuzia zilnica si, din cand in cand, anumite deschideri catre zari fermecatoare. Aceasta numim noi a trai si ne este teama de moartea care pune capat acestor nenorociri. Mai curand ne agatam de cunoscut, decat sa facem fata necunoscutului - cunoscutul insemnand casa noastra, mobila noastra, familia noastra, caracterul nostru, munca noastra, stiinta noastra, singuratatea noastra, zeii nostri. Pe scurt, cunoscutul este aceasta entitate care se invarteste neincetat in jurul ei insisi, in limitele existentei sale amare.
Noi gandim ca viata inseamna a ne afla mereu in prezent si ca moartea este un eveniment care ne asteapta intr-un viitor indepartat. Insa nu ne-am intrebat niciodata daca aceasta batalie de fiecare zi este cat de cat traire. Noi dorim sa cunoastem adevarul despre reincarnare, dorim o dovada a supravietuirii, ascultam vorbele clarvazatorilor si concluziile studiilor metapsihice, insa nu ne intrebam niciodata, niciodata, cum sa traim cu adevarat - cum sa traim cu incantare, cu frumusete, fiecare zi.
Noi am acceptat ca viata inseamna agonie si suferinta, ne-am obisnuit cu acest lucru si ne gandim ca moartea este ceva ce trebuie evitat cu grija. Si totusi, cand stim sa traim cu adevarat, moartea este extraordinar de asemanatoare cu viata. Nu se poate sa traim fara ca, in acelasi timp, sa nu murim. Nu putem sa traim daca nu murim psihologic in fiecare clipa. Acesta nu este un paradox intelectual. Ca sa traim complet, total, ca si cum fiecare zi ar fi o noua frumusete, trebuie sa murim pentru ziua de ieri, altminteri traim mecanic, iar o minte mecanica nu poate cunoaste niciodata ce este iubirea, nu poate cunoaste niciodata ce este libertatea.
Pe noi, in general, ne infricoseaza moartea pentru ca nu stim ce inseamna cu adevarat viata. Nu stim cum sa traim si de aceea nu stim cum sa murim. Cata vreme ne va fi frica de viata, ne va fi frica de moarte. Omul pe care viata nu il inspaimanta, nu se teme ca se va gasi intr-o nesiguranta totala, caci el stie ca launtric, psihologic, nu exista siguranta.
A nu cauta siguranta, inseamna a participa la o miscare nesfarsita in care viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Omul care traieste fara conflicte, care traieste cu frumusete si iubire, nu se teme de moarte, fiindca a iubi inseamna a muri.
Daca muriti pentru tot ceea ce cunoasteti, inclusiv pentru memoria dumneavoastra si pentru tot ceea ce ati trait, atunci moartea devine o purificare, un proces de intinerire; atunci moartea confera inocenta si numai cei inocenti sunt pasionati, si nicidecum oamenii credinciosi sau cei care cauta sa afle ce se intampla dupa moarte.
Pentru a descoperi cu adevarat ce se intampla atunci cand murim, trebuie sa murim... aceasta nu este o gluma. Trebuie sa murim nu fizic ci psihologic, launtric, sa murim pentru tot ceea ce ne-a produs placere si pentru tot ceea ce ne-a produs amaraciune. Daca stim sa murim pentru unul din lucrurile care ne-au incantat, fie acesta deosebit de insemnat sau complet lipsit de importanta, dar sa murim in mod firesc, fara vreo constrangere sau argumentare, inseamna ca stim ce inseamna a muri.
A muri inseamna a ne goli mintea, a ne goli de aspiratiile, de chinurile si de placerile zilnice. Moartea este o reinnoire, o mutatie in care gandirea nu mai intervine deloc, fiindca gandirea inseamna vechiul. Cand exista moarte, ia fiinta ceva cu totul nou.
Eliberarea de cunoscut inseamna sa murim pentru ceea ce este vechi si abia atunci incepem sa traim cu adevarat.
13 august 2007
C. Castaneda - Povestiri despre putere [Predilectia a doi luptatori]
[...]
Don Juan s-a ghemuit in fata noastra. A mangaiat gentil solul.
-Asta este predilectia a doi luptatori, a spus. Acest pamant, aceasta lume. Pentru un luptator nu poate exista iubire mai mare. Don Genaro s-a ridicat si s-a ghemuit langa Don Juan pentru o clipa, in timp ce amandoi ne fixau cu privirea, apoi s-au asezat la unison, cu picioarele incrucisate.
-Doar daca iubesti pamantul acesta cu pasiune neincetata, iti poti elibera tristetea, a spus Don Juan. Un luptator este intotdeauna voios, pentru ca iubirea lui este nealterabila si tinta ei, pamantul, il imbratiseaza si-i daruieste cadouri de neconceput. Tristetea apartine doar acelora care urasc chiar lucrul care da adapost fiintei lor.
Don Juan a mangaiat iar pamantul cu tandrete.
-Aceasta fiinta minunata, care este vie pana in cele mai adanci cotloane si intelege orice sentiment, m-a racorit, m-a lecuit de durerile mele si, in final, cand am inteles total dragostea mea pentru ea, m-a invatat libertatea.
A facut o pauza. Tacerea din jurul nostru era inspaimantatoare. Vantul suiera usor si apoi am auzit latratul unui caine in departare.
-Asculta latratul acela, a continuat don Juan. Acesta este modul in care ma ajuta pamantul sa-ti clarific aceasta ultima idee. Latratul acela este cel mai trist lucru pe care-l poti auzi.
Am ramas tacuti o vreme. Latratul acelui caine singuratic era atat de trist si linistea din jurul nostru atat de intensa, incat m-a cuprins un chin amortitor. M-a facut sa ma gandesc la propria mea viata, la tristetea mea, la faptul ca nu stiam unde sa ma duc, ce sa fac.
-Latratul acelui caine este vocea nocturna a unui om, a spus don Juan. Vine dintr-o casa din valea aceea spre sud. Un om isi striga prin cainele sau, deoarece sunt tovarasi pe viata, tristetea si plictiseala. El se roaga mortii sa vina sa-l scape de lanturile mohorate si sumbre ale vietii sale.
Cuvintele lui don Juan se agatasera de o idee foarte tulburatoare din mine. Am simtit ca-mi vorbea direct mie.
-Latratul acela si tristetea pe care o creeaza vorbesc de sentimentele oamenilor, a continuat el. Oameni pentru care intreaga viata a fost ca o dupa-amiaza de duminica, o dupa-amiaza care nu a fost chiar mizerabila, dar destul de fierbinte si mohorata si lipsita de confort. Ei au transpirat si s-au agitat mult. N-au stiut unde sa se duca, sau ce sa faca. Dupa-amiaza aceea i-a lasat doar cu ideea enervarilor meschine si a plictiselii si apoi, brusc, s-a terminat; era deja noapte.
El a reluat o poveste pe care i-o spusesem eu, despre un barbat de saptezeci si doi de ani care se plangea ca viata lui a fost atat de scurta, ca i se parea ca doar cu o zi inainte fusese copil. Barbatul imi spusese: "Imi amintesc de pijamaua pe care o purtam la zece ani. Parca a trecut doar o zi. Unde s-a dus timpul?".
-Antidotul care ucide otrava aceea este aici, a spus don Juan mangaind pamantul. Explicatia vrajitorilor nu poate elibera deloc spiritul. Uitati-va la voi doi. Ati ajuns la explicatia vrajitorilor, dar nu are nici o importanta ca o stiti. Sunteti mai singuri ca niciodata, pentru ca fara dragostea neclintita fata de fiinta care va da adapost, singuratatea inseamna solitudine.
Doar dragostea pentru acea fiinta splendida poate da libertate spiritului unui luptator; si libertatea este voiosie, competenta si renuntare in fata oricaror adversitati. Asta este ultima lectie. Este lasata intotdeauna pentru ultimul moment, pentru momentul de solitudine totala, cand un om se afla fata in fata cu moartea sa si cu solitudinea sa. Doar atunci are sens.
[...]
Don Juan s-a ghemuit in fata noastra. A mangaiat gentil solul.
-Asta este predilectia a doi luptatori, a spus. Acest pamant, aceasta lume. Pentru un luptator nu poate exista iubire mai mare. Don Genaro s-a ridicat si s-a ghemuit langa Don Juan pentru o clipa, in timp ce amandoi ne fixau cu privirea, apoi s-au asezat la unison, cu picioarele incrucisate.
-Doar daca iubesti pamantul acesta cu pasiune neincetata, iti poti elibera tristetea, a spus Don Juan. Un luptator este intotdeauna voios, pentru ca iubirea lui este nealterabila si tinta ei, pamantul, il imbratiseaza si-i daruieste cadouri de neconceput. Tristetea apartine doar acelora care urasc chiar lucrul care da adapost fiintei lor.
Don Juan a mangaiat iar pamantul cu tandrete.
-Aceasta fiinta minunata, care este vie pana in cele mai adanci cotloane si intelege orice sentiment, m-a racorit, m-a lecuit de durerile mele si, in final, cand am inteles total dragostea mea pentru ea, m-a invatat libertatea.
A facut o pauza. Tacerea din jurul nostru era inspaimantatoare. Vantul suiera usor si apoi am auzit latratul unui caine in departare.
-Asculta latratul acela, a continuat don Juan. Acesta este modul in care ma ajuta pamantul sa-ti clarific aceasta ultima idee. Latratul acela este cel mai trist lucru pe care-l poti auzi.
Am ramas tacuti o vreme. Latratul acelui caine singuratic era atat de trist si linistea din jurul nostru atat de intensa, incat m-a cuprins un chin amortitor. M-a facut sa ma gandesc la propria mea viata, la tristetea mea, la faptul ca nu stiam unde sa ma duc, ce sa fac.
-Latratul acelui caine este vocea nocturna a unui om, a spus don Juan. Vine dintr-o casa din valea aceea spre sud. Un om isi striga prin cainele sau, deoarece sunt tovarasi pe viata, tristetea si plictiseala. El se roaga mortii sa vina sa-l scape de lanturile mohorate si sumbre ale vietii sale.
Cuvintele lui don Juan se agatasera de o idee foarte tulburatoare din mine. Am simtit ca-mi vorbea direct mie.
-Latratul acela si tristetea pe care o creeaza vorbesc de sentimentele oamenilor, a continuat el. Oameni pentru care intreaga viata a fost ca o dupa-amiaza de duminica, o dupa-amiaza care nu a fost chiar mizerabila, dar destul de fierbinte si mohorata si lipsita de confort. Ei au transpirat si s-au agitat mult. N-au stiut unde sa se duca, sau ce sa faca. Dupa-amiaza aceea i-a lasat doar cu ideea enervarilor meschine si a plictiselii si apoi, brusc, s-a terminat; era deja noapte.
El a reluat o poveste pe care i-o spusesem eu, despre un barbat de saptezeci si doi de ani care se plangea ca viata lui a fost atat de scurta, ca i se parea ca doar cu o zi inainte fusese copil. Barbatul imi spusese: "Imi amintesc de pijamaua pe care o purtam la zece ani. Parca a trecut doar o zi. Unde s-a dus timpul?".
-Antidotul care ucide otrava aceea este aici, a spus don Juan mangaind pamantul. Explicatia vrajitorilor nu poate elibera deloc spiritul. Uitati-va la voi doi. Ati ajuns la explicatia vrajitorilor, dar nu are nici o importanta ca o stiti. Sunteti mai singuri ca niciodata, pentru ca fara dragostea neclintita fata de fiinta care va da adapost, singuratatea inseamna solitudine.
Doar dragostea pentru acea fiinta splendida poate da libertate spiritului unui luptator; si libertatea este voiosie, competenta si renuntare in fata oricaror adversitati. Asta este ultima lectie. Este lasata intotdeauna pentru ultimul moment, pentru momentul de solitudine totala, cand un om se afla fata in fata cu moartea sa si cu solitudinea sa. Doar atunci are sens.
[...]
C. Castaneda - Povestiri despre putere [Sfera perceptiei]
[...]
Ordinea in perceptia noastra tine exclusiv de zona "tonalului"; numai acolo actiunile noastre pot avea o succesiune; numai acolo sunt ca niste scari la care poti numara niste trepte. In "nagual" nu exista nimic de acest gen. De aceea, viziunea "tonalului" este o unealta si, desi nu este cea mai buna, este singura unealta pe care o avem.
Noaptea trecuta sfera perceptiei tale s-a deschis si s-au desfasurat aripile ei. Nu exista nimic altceva de spus despre asta. Este imposibil sa explici ce s-a intamplat cu tine si de aceea nu am de gand s-o fac si nu trebuie sa incerci nici tu. Este de ajuns sa spun ca aripile perceptiei tale erau facute sa atinga totalitatea ta. Noaptea trecuta ai trecut inainte si inapoi din "nagual" in "tonal" de multe ori. Ai fost azvarlit de doua ori, astfel incat sa nu ramana posibilitatea de greseli. A doua oara ai simtit impactul total al calatoriei in necunoscut. Si perceptia ta si-a desfacut aripile cand ceva din tine si-a dat seama de adevarata ta natura. Esti un manunchi.
Asta este explicatia vrajitorilor. "Nagualul"este indescriptibilul. Toate sentimentele posibile si fiintele si eurile plutesc in el ca niste plute, linistite, nealterate, pentru totdeauna. Apoi liantul vietii leaga cateva din ele impreuna. Tu insuti ai aflat asta noaptea trecuta si la fel si Pablito si Genaro atunci cand au calatorit in necunoscut, si la fel am aflat si eu. Cand liantul vietii aduna impreuna acele sentimente, se creeaza o fiinta, o fiinta care pierde simtul adevaratei sale naturi si devine orbita de stralucirea si fastul zonei in care traiesc fiintele, "tonalul". "Tonalul" este locul unde exista organizarea unificata. O fiinta apare in "tonal" odata ce forta vitala a unit toate acele sentimente. Ti-am spus odata ca "tonalul" incepe la nastere si se sfarseste la moarte; am spus asta pentru ca stiu ca, imediat ce forta vietii paraseste corpul, toate acele constiinte izolate se dezintegreaza si se intorc de unde au venit, in "nagual". Ceea ce face un luptator in calatoria sa in necunoscut seamana foarte mult cu moartea, doar ca manunchiul de sentimente nu se dezintegreaza, ci doar se raspandeste, fara a-si pierde unitatea. Totusi, la moarte ele se cufunda adanc si se misca independent, ca si cum n-ar fi fost niciodata o unitate de sine statatoare.
Ordinea in perceptia noastra tine exclusiv de zona "tonalului"; numai acolo actiunile noastre pot avea o succesiune; numai acolo sunt ca niste scari la care poti numara niste trepte. In "nagual" nu exista nimic de acest gen. De aceea, viziunea "tonalului" este o unealta si, desi nu este cea mai buna, este singura unealta pe care o avem.
Noaptea trecuta sfera perceptiei tale s-a deschis si s-au desfasurat aripile ei. Nu exista nimic altceva de spus despre asta. Este imposibil sa explici ce s-a intamplat cu tine si de aceea nu am de gand s-o fac si nu trebuie sa incerci nici tu. Este de ajuns sa spun ca aripile perceptiei tale erau facute sa atinga totalitatea ta. Noaptea trecuta ai trecut inainte si inapoi din "nagual" in "tonal" de multe ori. Ai fost azvarlit de doua ori, astfel incat sa nu ramana posibilitatea de greseli. A doua oara ai simtit impactul total al calatoriei in necunoscut. Si perceptia ta si-a desfacut aripile cand ceva din tine si-a dat seama de adevarata ta natura. Esti un manunchi.
Asta este explicatia vrajitorilor. "Nagualul"este indescriptibilul. Toate sentimentele posibile si fiintele si eurile plutesc in el ca niste plute, linistite, nealterate, pentru totdeauna. Apoi liantul vietii leaga cateva din ele impreuna. Tu insuti ai aflat asta noaptea trecuta si la fel si Pablito si Genaro atunci cand au calatorit in necunoscut, si la fel am aflat si eu. Cand liantul vietii aduna impreuna acele sentimente, se creeaza o fiinta, o fiinta care pierde simtul adevaratei sale naturi si devine orbita de stralucirea si fastul zonei in care traiesc fiintele, "tonalul". "Tonalul" este locul unde exista organizarea unificata. O fiinta apare in "tonal" odata ce forta vitala a unit toate acele sentimente. Ti-am spus odata ca "tonalul" incepe la nastere si se sfarseste la moarte; am spus asta pentru ca stiu ca, imediat ce forta vietii paraseste corpul, toate acele constiinte izolate se dezintegreaza si se intorc de unde au venit, in "nagual". Ceea ce face un luptator in calatoria sa in necunoscut seamana foarte mult cu moartea, doar ca manunchiul de sentimente nu se dezintegreaza, ci doar se raspandeste, fara a-si pierde unitatea. Totusi, la moarte ele se cufunda adanc si se misca independent, ca si cum n-ar fi fost niciodata o unitate de sine statatoare.
10 august 2007
M. Eliade - Secretul doctorului Honigberger
"Cunosc acum drumul Shambalei. Stiu cum se ajunge acolo. Mai pot spune inca ceva: au ajuns de foarte curand acolo 3 oameni din continentul nostru. Fiecare a plecat singur, si a ajuns in Shambala prin mijloace proprii. Olandezul a calatorit chiar fara sa-si ascunda numele pana la Colombo. Stiu toate lucrurile acestea din lungile mele transe, cand vad Shambala in toata maretia ei, vad minunea aceea verde intre muntii acoperiti cu zapada, casele acelea ciudate, oamenii aceia fara varsta, care-si vorbesc atat de putin, desi isi inteleg atat de bine gandurile. Daca n-ar fi ei, care sa se roage si sa gandeasca pentru ceilalti toti, continentul intreg ar fi zguduit de atatea forte demoniace, pe care lumea moderna le-a dezlantuit de la Renastere incoace. Oare soarta Europei noastre e pecetluita? Nu se mai poate face nimic pentru lumea aceasta prada unor forte spirituale obscure, care o duc fara stirea ei spre cataclism? Tare ma tem ca Europa va avea soarta Atlantidei, si va pieri destul de curand scufundandu-se in apa. Daca ar sti oamenii ca numai datorita fortelor spirituale emanand din Shambala se amana mereu acea tragica schimbare de axa a globului, pe care geologia o cunoaste foarte bine, si care va pravali lumea noastra in ape, scotand cine stie ce continent nou..."
A. Tarkovsky - Despre Apocalipsa (1984)
[...]
Despre criza contemporana. Traim intr-o lume gresita. Omul a fost nascut liber si lipsit de frica. Dar istoria noastra consta din dorinta de a ne ascunde si de a ne apara de natura, care ne obliga din ce in ce mai mult sa ne inghesuim unii intr-altii. Comunicam unii cu altii nu pentru ca ne-ar face placere, nu ca sa ne desfatam de bucuria impartasirii, ci ca sa nu ne fie atat de frica. Civilizatia noastra este gresita, daca relatiile noastre se construiesc pe acest principiu. Toata tehnologia, intregul asa-zis progres tehnic care insoteste istoria nu creeaza, de fapt, decat proteze: ne prelungeste mainile, ne ascute vederea, ne permite sa ne deplasam foarte repede. Aceasta are o importanta principiala. Astazi ne deplasam de cateva ori mai repede decat in secolul trecut. Dar nu am devenit mai fericiti din acest motiv. Personalitatea noastra a intrat in conflict cu societatea. Nu ne dezvoltam in mod armonios, dezvoltarea noastra spirituala a ramas atat de in urma, incat am devenit victimele procesului in avalansa al cresterii tehnologice. Nu putem sa scoatem capul afara din acest torent, chiar daca am dori. Ca rezultat, cand omenirea a simtit nevoia unei noi surse de energie pentru dezvoltarea tehnologica, ea a descoperit-o, dar s-a dovedit ca nu era gata din punct de vedere moral pentru a o utiliza in scopuri benefice. Ne comportam asemeni unor salbatici care nu stiu ce sa faca cu microscopul electronic: sa bata cuie, ori sa darame zidurile? In orice caz, devine limpede ca suntem robii acestui sistem, ai acestei masini, care nu poate fi oprita.
Apoi, in planul dezvoltarii istorice, am ajuns atat de neincrezatori unii intr-altii, nu mai credem ca putem sa ne ajutam unii pe altii (cu toate ca totul s-a facut [in istorie] ca sa supravietuim impreuna), incat am renuntat, de fapt, sa mai participam fiecare, personal, la viata publica. Persoana nu are nici o importanta. Adica, pe scurt, pierdem ceea ce ne-a fost dat de la inceput: libertatea alegerii, libertatea vointei. Iata de ce consider ca civilizatia noastra este gresita. Filosoful si istoricul rus Nikolai Berdiaev a observat, cu multa subtilitate, doua etape in istoria civilizatiei. Prima este istoria culturii, cand dezvoltarea omului este mai mult sau mai putin armonioasa si are un fundament spiritual; a doua apare odata cu declansarea unei reactii in lant, nesupusa vointei omului, cand dinamica scapa de sub control, cand societatea isi pierde cultura.
Ce este Apocalipsa? Asa cum am spus deja, dupa parerea mea, este o imagine a sufletului omenesc, cu responsabilitatile si obligatiile lui. Tema Apocalipsei lui Ioan este traita de fiecare om in parte. Cu alte cuvinte, omul nu poate ramane indiferent fata de ea. Si, in ultima instanta, tocmai de aceea putem spune ca moartea si suferinta au, in esenta, aceeasi valoare, daca sufera si moare o singura persoana, sau daca se incheie un intreg ciclu istoric prin moartea si suferinta a milioane de oameni. Pentru ca omul este in stare sa suporte numai acea limita a durerii, care ii este accesibila.
Despre conformismul nostru. In Apocalipsa lui Ioan este spus: "Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, daca ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea". Cu alte cuvinte, indiferenta, neparticiparea este echivalenta cu un pacat, cu o crima in fata Creatorului. Pe de alta parte: "Eu pe cati ii iubesc, ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste, dar, si te pocaieste": este sentimentul omului ce se caieste; acesta este, de fapt, inceputul caii. Asemenea sentimente se nasc in oameni diferiti, in momente diferite si din pricini diferite. Sa zicem, bunaoara, Dostoievski. Circula opinia ca acesta este un scriitor religios, ortodox, care si-a descris cautarile personale si insusirile credintei sale. Or, mie mi se pare ca nu este tocmai asa. Dostoievski si-a facut marile descoperiri numai pentru ca a fost primul care a sesizat si a exprimat problemele aspiritualitatii. Personajele sale sufera din pricina ca nu pot sa creada. Ele vor, dar si-au pierdut organul credintei. Li s-a atrofiat constiinta. Si, cu fiece an, Dostoievski este inteles parca din ce in ce mai bine, ba a ajuns chiar la moda. Si asta, pentru ca aceasta problema creste si se extinde din ce in ce mai mult. Pentru ca cel mai greu este a crede. Pentru ca ne este imposibil sa ne mai incredem in puterea harului. Desigur, fericit acela pe care l-a vizitat aceasta stare. Dar rar cine se poate lauda cu aceasta. Esentialul, ca sa te simti liber si fericit, este curajul.
In nu stiu ce fel miraculos, toate aceste probleme sunt continute in Revelatie. In ultima instanta, Apocalipsa este o poveste despre destin. Despre destinul omului, care nu se poate rupe in doua intre persoana sa si societate. Cand natura isi salveaza o specie de la disparitie, animalele nu resimt drama existentei. Avand in vedere ca, in virtutea libertatii vointei, omul isi alege singur calea, el nu ii poate salva pe toti, ci se poate salva numai pe sine. Dar tocmai prin asta ii poate salva si pe altii.
Noi nu stim ce este iubirea; ne purtam fata de noi insine cu o monstruasa desconsideratie. Intelegem gresit ce inseamna sa te iubesti pe tine insuti, chiar ne jenam de aceasta notiune. Intrucat credem ca a te iubi pe tine insuti inseamna sa fii egoist. Este o greseala. Pentru ca iubirea inseamna jertfa. Acest lucru omul nu il resimte ca atare, dar se poate observa din afara, de catre o terta persoana. Desigur ca si dumneavoastra cunoasteti acest lucru, caci este spus: "iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti". Cu alte cuvinte, a te iubi pe tine insuti este, intr-un fel, fundamentul sentimentului, este masura. Si nu numai pentru ca omul s-a constientizat pe sine insusi si sensul vietii sale, ci si pentru ca, intotdeauna, trebuie sa incepem cu noi insine.
Nu pot spune ca mi-au reusit toate aceste lucruri despre care v-am vorbit pana acum. Si, fireste, sunt departe de a ma socoti pe mine drept exemplu. Dimpotriva, consider ca toate nenorocirile mele isi au izvorul in faptul ca nu imi urmez propriile indemnuri. Nenorocirea este ca atat circumstantele sunt clare, cat si rezultatul la care ne va conduce conceptia gresita asupra lucrurilor este, si el, clar.
Dar ar fi gresit sa credem ca Apocalipsa poarta, exclusiv, un mesaj punitiv. Poate ca mesajul ei principal este speranta. Cu toate ca vremurile sunt aproape - pentru fiecare dintre noi, in parte, ele sunt intr-adevar foarte aproape - dar pentru toti impreuna nu este tarziu niciodata. Revelatia este infricosatoare pentru fiecare luat in parte, dar pentru toti, impreuna, exista speranta in ea. Aici este esenta Revelatiei lui Ioan. In ultima instanta, aceasta dialectica, exprimata in imagini, reprezinta pentru artist un inceput atat de inspirator, incat, fara sa vrei, te miri cate puncte de sprijin poti gasi in ea, in orice stare sufleteasca te-ai afla.
Referitor la moartea spatiului si a timpului, despre trecerea lor intr-o noua stare, sunt spuse cuvinte uimitor de frumoase. Referitor la moartea spatiului: "Si stelele cerului au cazut pe pamant, precum smochinul isi leapada smochinele sale verzi, cand este zguduit de vijelie. Iar cerul s-a dat in laturi, ca o carte de piele pe care o faci sul si toti muntii si toate insulele s-au miscat din locurile lor". Cerul, care s-a acoperit, rasucindu-se ca un sul! Nu am citit nimic mai frumos. Si iata ce s-a intamplat dupa ridicarea pecetii a saptea. Ce ar putea spune orice artist despre modul cum este redat!? Cum poate fi exprimata nu numai aceasta tensiune, ci si acest prag!? "Si cand Mielul a deschis pecetea a saptea, s-a facut tacere in cer, ca la o jumatate de ceas". Dupa cum spunea un prieten de-al meu, aici cuvintele sunt de prisos. S-a ridicat pecetea a saptea, si ce se intampla? Nimic! Se face liniste. Este incredibil! Aceasta lipsa a imaginii, in acest caz, devine cea mai puternica imagine pe care ti-o poti inchipui. Ce minune!
Exista o carte in care autorul, Castaneda, a scris povestea unui ziarist, de fapt, povestea uceniciei sale la un vrajitor mexican. Este o carte exceptional de interesanta. Dar nu despre asta este vorba. Se isca legenda ca nu existase nici un vrajitor, ca nu era vorba de insemnarile unui jurnal, ca totul fusese inventat de Castaneda: si ucenicia prin care acesta voia sa schimbe lumea, si persoana vrajitorului, si metoda lui. Dar aceasta nu simplifica cu nimic esenta problemei, ci dimpotriva, o complica. Intrucat, daca toate acestea au fost nascocite de un singur om, este o si mai mare minune, decat daca totul ar fi existat cu adevarat. Imi voi rezuma ideea, pe scurt: in ultima instanta, imaginea artistica este intotdeauna o minune.
Iata inca un fragment din capitolul al zecelea. Referitor la timp, se spune, iarasi, deosebit de frumos: "Iar ingerul pe care l-am vazut stand pe mare si pe pamant, si-a ridicat mana dreapta catre cer, si s-a jurat pe Cel ce este viu in vecii vecilor, care a facut cerul si cele ce sunt in cer si pamantul si cele ce sunt pe pamant si marea si cele ce sunt in mare, ca timp nu va mai fi". Aceasta suna ca o fagaduinta, ca o speranta. Si, cu toate acestea, ramane o taina. Pentru ca exista un loc in Apocalipsa care este cu totul straniu pentru ideea de revelatie: "Si cand au vorbit cele sapte tunete, voiam sa scriu, dar am auzit o voce care zicea din cer: Pecetluieste ceea ce au spus cele sapte tunete si nu le scrie". Oare ce ne-a ascuns Ioan? Si de ce a spus, totusi, ca a ascuns? Ce rost are acest ciudat interludiu, aceasta remarca? Ce inseamna aceste complicatii in relatiile dintre inger si Ioan Teologul? Ce era ceea ce omul nu trebuia sa stie? Caci menirea Apocalipsei consta tocmai in aceea, ca omul sa stie. Poate ca insusi conceptul cunoasterii ne face nefericiti? Tineti minte ca "stiinta mareste suferinta"? De ce? Sau a trebuit sa ne ascunda destinul? Care moment al destinului? Eu, de pilda, n-as fi putut sa traiesc daca mi-as fi cunoscut dinainte proorocirea vietii. Se pare ca viata isi pierde orice sens, daca stiu dinainte cum se va sfarsi - ma refer, desigur, la viata mea. In acest amanunt se afla o noblete incredibila, cu totul neomeneasca, in fata careia omul se simte ca un prunc si fara aparare, dar, in acelasi timp, protejat. Acest lucru a fost facut pentru ca stiinta noastra sa nu fie deplina, pentru a nu pangari infinitul, pentru a lasa o speranta. In nestiinta omeneasca exista o speranta. Nestiinta este nobila. Cunoasterea este triviala. De aceea, aceasta grija, care este exprimata in Apocalipsa, imi da mai multa speranta decat ma sperie.
Si acum ma intreb: ce trebuie sa fac, daca am citit Apocalipsa? Este clar ca nu mai pot fi cel dinainte, nu numai pentru ca m-am schimbat, ci intrucat mi s-a spus ca, fiind de acum avizat, sunt dator sa ma schimb.
In legatura cu toate acestea, incep sa cred ca arta cu care ma ocup este posibila numai in sensul in care nu ma exprima pe mine personal, ci acumuleaza in ea ceea ce pot eu surprinde, comunicand cu oamenii. Arta devine pacatoasa din momentul in care incep sa o folosesc in propriile mele interese. Si cel mai important este ca eu incetez sa-mi mai fiu mie insumi interesant. Poate ca de aici incepe iubirea mea fata de mine insumi.
[...]
Despre criza contemporana. Traim intr-o lume gresita. Omul a fost nascut liber si lipsit de frica. Dar istoria noastra consta din dorinta de a ne ascunde si de a ne apara de natura, care ne obliga din ce in ce mai mult sa ne inghesuim unii intr-altii. Comunicam unii cu altii nu pentru ca ne-ar face placere, nu ca sa ne desfatam de bucuria impartasirii, ci ca sa nu ne fie atat de frica. Civilizatia noastra este gresita, daca relatiile noastre se construiesc pe acest principiu. Toata tehnologia, intregul asa-zis progres tehnic care insoteste istoria nu creeaza, de fapt, decat proteze: ne prelungeste mainile, ne ascute vederea, ne permite sa ne deplasam foarte repede. Aceasta are o importanta principiala. Astazi ne deplasam de cateva ori mai repede decat in secolul trecut. Dar nu am devenit mai fericiti din acest motiv. Personalitatea noastra a intrat in conflict cu societatea. Nu ne dezvoltam in mod armonios, dezvoltarea noastra spirituala a ramas atat de in urma, incat am devenit victimele procesului in avalansa al cresterii tehnologice. Nu putem sa scoatem capul afara din acest torent, chiar daca am dori. Ca rezultat, cand omenirea a simtit nevoia unei noi surse de energie pentru dezvoltarea tehnologica, ea a descoperit-o, dar s-a dovedit ca nu era gata din punct de vedere moral pentru a o utiliza in scopuri benefice. Ne comportam asemeni unor salbatici care nu stiu ce sa faca cu microscopul electronic: sa bata cuie, ori sa darame zidurile? In orice caz, devine limpede ca suntem robii acestui sistem, ai acestei masini, care nu poate fi oprita.
Apoi, in planul dezvoltarii istorice, am ajuns atat de neincrezatori unii intr-altii, nu mai credem ca putem sa ne ajutam unii pe altii (cu toate ca totul s-a facut [in istorie] ca sa supravietuim impreuna), incat am renuntat, de fapt, sa mai participam fiecare, personal, la viata publica. Persoana nu are nici o importanta. Adica, pe scurt, pierdem ceea ce ne-a fost dat de la inceput: libertatea alegerii, libertatea vointei. Iata de ce consider ca civilizatia noastra este gresita. Filosoful si istoricul rus Nikolai Berdiaev a observat, cu multa subtilitate, doua etape in istoria civilizatiei. Prima este istoria culturii, cand dezvoltarea omului este mai mult sau mai putin armonioasa si are un fundament spiritual; a doua apare odata cu declansarea unei reactii in lant, nesupusa vointei omului, cand dinamica scapa de sub control, cand societatea isi pierde cultura.
Ce este Apocalipsa? Asa cum am spus deja, dupa parerea mea, este o imagine a sufletului omenesc, cu responsabilitatile si obligatiile lui. Tema Apocalipsei lui Ioan este traita de fiecare om in parte. Cu alte cuvinte, omul nu poate ramane indiferent fata de ea. Si, in ultima instanta, tocmai de aceea putem spune ca moartea si suferinta au, in esenta, aceeasi valoare, daca sufera si moare o singura persoana, sau daca se incheie un intreg ciclu istoric prin moartea si suferinta a milioane de oameni. Pentru ca omul este in stare sa suporte numai acea limita a durerii, care ii este accesibila.
Despre conformismul nostru. In Apocalipsa lui Ioan este spus: "Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, daca ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea". Cu alte cuvinte, indiferenta, neparticiparea este echivalenta cu un pacat, cu o crima in fata Creatorului. Pe de alta parte: "Eu pe cati ii iubesc, ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste, dar, si te pocaieste": este sentimentul omului ce se caieste; acesta este, de fapt, inceputul caii. Asemenea sentimente se nasc in oameni diferiti, in momente diferite si din pricini diferite. Sa zicem, bunaoara, Dostoievski. Circula opinia ca acesta este un scriitor religios, ortodox, care si-a descris cautarile personale si insusirile credintei sale. Or, mie mi se pare ca nu este tocmai asa. Dostoievski si-a facut marile descoperiri numai pentru ca a fost primul care a sesizat si a exprimat problemele aspiritualitatii. Personajele sale sufera din pricina ca nu pot sa creada. Ele vor, dar si-au pierdut organul credintei. Li s-a atrofiat constiinta. Si, cu fiece an, Dostoievski este inteles parca din ce in ce mai bine, ba a ajuns chiar la moda. Si asta, pentru ca aceasta problema creste si se extinde din ce in ce mai mult. Pentru ca cel mai greu este a crede. Pentru ca ne este imposibil sa ne mai incredem in puterea harului. Desigur, fericit acela pe care l-a vizitat aceasta stare. Dar rar cine se poate lauda cu aceasta. Esentialul, ca sa te simti liber si fericit, este curajul.
In nu stiu ce fel miraculos, toate aceste probleme sunt continute in Revelatie. In ultima instanta, Apocalipsa este o poveste despre destin. Despre destinul omului, care nu se poate rupe in doua intre persoana sa si societate. Cand natura isi salveaza o specie de la disparitie, animalele nu resimt drama existentei. Avand in vedere ca, in virtutea libertatii vointei, omul isi alege singur calea, el nu ii poate salva pe toti, ci se poate salva numai pe sine. Dar tocmai prin asta ii poate salva si pe altii.
Noi nu stim ce este iubirea; ne purtam fata de noi insine cu o monstruasa desconsideratie. Intelegem gresit ce inseamna sa te iubesti pe tine insuti, chiar ne jenam de aceasta notiune. Intrucat credem ca a te iubi pe tine insuti inseamna sa fii egoist. Este o greseala. Pentru ca iubirea inseamna jertfa. Acest lucru omul nu il resimte ca atare, dar se poate observa din afara, de catre o terta persoana. Desigur ca si dumneavoastra cunoasteti acest lucru, caci este spus: "iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti". Cu alte cuvinte, a te iubi pe tine insuti este, intr-un fel, fundamentul sentimentului, este masura. Si nu numai pentru ca omul s-a constientizat pe sine insusi si sensul vietii sale, ci si pentru ca, intotdeauna, trebuie sa incepem cu noi insine.
Nu pot spune ca mi-au reusit toate aceste lucruri despre care v-am vorbit pana acum. Si, fireste, sunt departe de a ma socoti pe mine drept exemplu. Dimpotriva, consider ca toate nenorocirile mele isi au izvorul in faptul ca nu imi urmez propriile indemnuri. Nenorocirea este ca atat circumstantele sunt clare, cat si rezultatul la care ne va conduce conceptia gresita asupra lucrurilor este, si el, clar.
Dar ar fi gresit sa credem ca Apocalipsa poarta, exclusiv, un mesaj punitiv. Poate ca mesajul ei principal este speranta. Cu toate ca vremurile sunt aproape - pentru fiecare dintre noi, in parte, ele sunt intr-adevar foarte aproape - dar pentru toti impreuna nu este tarziu niciodata. Revelatia este infricosatoare pentru fiecare luat in parte, dar pentru toti, impreuna, exista speranta in ea. Aici este esenta Revelatiei lui Ioan. In ultima instanta, aceasta dialectica, exprimata in imagini, reprezinta pentru artist un inceput atat de inspirator, incat, fara sa vrei, te miri cate puncte de sprijin poti gasi in ea, in orice stare sufleteasca te-ai afla.
Referitor la moartea spatiului si a timpului, despre trecerea lor intr-o noua stare, sunt spuse cuvinte uimitor de frumoase. Referitor la moartea spatiului: "Si stelele cerului au cazut pe pamant, precum smochinul isi leapada smochinele sale verzi, cand este zguduit de vijelie. Iar cerul s-a dat in laturi, ca o carte de piele pe care o faci sul si toti muntii si toate insulele s-au miscat din locurile lor". Cerul, care s-a acoperit, rasucindu-se ca un sul! Nu am citit nimic mai frumos. Si iata ce s-a intamplat dupa ridicarea pecetii a saptea. Ce ar putea spune orice artist despre modul cum este redat!? Cum poate fi exprimata nu numai aceasta tensiune, ci si acest prag!? "Si cand Mielul a deschis pecetea a saptea, s-a facut tacere in cer, ca la o jumatate de ceas". Dupa cum spunea un prieten de-al meu, aici cuvintele sunt de prisos. S-a ridicat pecetea a saptea, si ce se intampla? Nimic! Se face liniste. Este incredibil! Aceasta lipsa a imaginii, in acest caz, devine cea mai puternica imagine pe care ti-o poti inchipui. Ce minune!
Exista o carte in care autorul, Castaneda, a scris povestea unui ziarist, de fapt, povestea uceniciei sale la un vrajitor mexican. Este o carte exceptional de interesanta. Dar nu despre asta este vorba. Se isca legenda ca nu existase nici un vrajitor, ca nu era vorba de insemnarile unui jurnal, ca totul fusese inventat de Castaneda: si ucenicia prin care acesta voia sa schimbe lumea, si persoana vrajitorului, si metoda lui. Dar aceasta nu simplifica cu nimic esenta problemei, ci dimpotriva, o complica. Intrucat, daca toate acestea au fost nascocite de un singur om, este o si mai mare minune, decat daca totul ar fi existat cu adevarat. Imi voi rezuma ideea, pe scurt: in ultima instanta, imaginea artistica este intotdeauna o minune.
Iata inca un fragment din capitolul al zecelea. Referitor la timp, se spune, iarasi, deosebit de frumos: "Iar ingerul pe care l-am vazut stand pe mare si pe pamant, si-a ridicat mana dreapta catre cer, si s-a jurat pe Cel ce este viu in vecii vecilor, care a facut cerul si cele ce sunt in cer si pamantul si cele ce sunt pe pamant si marea si cele ce sunt in mare, ca timp nu va mai fi". Aceasta suna ca o fagaduinta, ca o speranta. Si, cu toate acestea, ramane o taina. Pentru ca exista un loc in Apocalipsa care este cu totul straniu pentru ideea de revelatie: "Si cand au vorbit cele sapte tunete, voiam sa scriu, dar am auzit o voce care zicea din cer: Pecetluieste ceea ce au spus cele sapte tunete si nu le scrie". Oare ce ne-a ascuns Ioan? Si de ce a spus, totusi, ca a ascuns? Ce rost are acest ciudat interludiu, aceasta remarca? Ce inseamna aceste complicatii in relatiile dintre inger si Ioan Teologul? Ce era ceea ce omul nu trebuia sa stie? Caci menirea Apocalipsei consta tocmai in aceea, ca omul sa stie. Poate ca insusi conceptul cunoasterii ne face nefericiti? Tineti minte ca "stiinta mareste suferinta"? De ce? Sau a trebuit sa ne ascunda destinul? Care moment al destinului? Eu, de pilda, n-as fi putut sa traiesc daca mi-as fi cunoscut dinainte proorocirea vietii. Se pare ca viata isi pierde orice sens, daca stiu dinainte cum se va sfarsi - ma refer, desigur, la viata mea. In acest amanunt se afla o noblete incredibila, cu totul neomeneasca, in fata careia omul se simte ca un prunc si fara aparare, dar, in acelasi timp, protejat. Acest lucru a fost facut pentru ca stiinta noastra sa nu fie deplina, pentru a nu pangari infinitul, pentru a lasa o speranta. In nestiinta omeneasca exista o speranta. Nestiinta este nobila. Cunoasterea este triviala. De aceea, aceasta grija, care este exprimata in Apocalipsa, imi da mai multa speranta decat ma sperie.
Si acum ma intreb: ce trebuie sa fac, daca am citit Apocalipsa? Este clar ca nu mai pot fi cel dinainte, nu numai pentru ca m-am schimbat, ci intrucat mi s-a spus ca, fiind de acum avizat, sunt dator sa ma schimb.
In legatura cu toate acestea, incep sa cred ca arta cu care ma ocup este posibila numai in sensul in care nu ma exprima pe mine personal, ci acumuleaza in ea ceea ce pot eu surprinde, comunicand cu oamenii. Arta devine pacatoasa din momentul in care incep sa o folosesc in propriile mele interese. Si cel mai important este ca eu incetez sa-mi mai fiu mie insumi interesant. Poate ca de aici incepe iubirea mea fata de mine insumi.
[...]
actualizare [5]
[06.2007]
Ma-nchin femeii atata timp cat nu ma leaga de ea.
[citat]
Luptatorul se afla in mainile puterii si singura lui libertate este aceea de a trai impecabil. (Don Juan)
Ma-nchin femeii atata timp cat nu ma leaga de ea.
[citat]
Luptatorul se afla in mainile puterii si singura lui libertate este aceea de a trai impecabil. (Don Juan)
07 mai 2007
actualizare [4]
[23.03.2007]
Barbatul cand se ataseaza moare, iar femeia abia atunci incepe sa traiasca...
Micul print si-a luat o mare teapa de fapt.
[27.03.2007]
Tacerea si umilinta: 2 atitudini greu de inteles pentru un om framantat de dorinte si aspiratii.
[citat]
Rotarul i-a raspuns:
- Slujitorul Inaltimii Voastre priveste lucrurile din perspectiva artei sale. Atunci cand confectionez o roata si procedez cu blandete, munca este destul de placuta, dar rezultatul final nu este foarte trainic. Daca actionez prea violent, fortez lucrurile si spitele nu vor intra in lacasul lor. In schimb, daca miscarile mainii mele nu sunt nici foarte blande, nici prea violente, realizez perfect ceea ce mi-am propus. Din pacate, nu pot explica acest lucru in cuvinte.
Orice ideal inseamna sa te impotrivesti propriei tale naturi. (Osho-Cartea despre tao)
[...]
Prefer un diavol in care sa descopar ceva sfant decat un inger in care sa gasesc lucruri diabolice...
[citat]
Noi ingrasam toate celelalte vietuitoare ca sa ne ingrasam, si ne ingrasam pe noi ca sa-i ingrasam pe viermi. (Shakespeare - Hamlet)
Daca vrei sa ajungi in rai radacinile tale trebuie sa fie in iad. (Osho)
Egoismul nu inseamna a trai asa cum doresti, ci a cere altora sa traiasca asa cum vrei tu. (O. Wilde)
[22.04.2007]
O mare problema a oamenilor sunt asteptarile pozitive...
[citat]
Modul nostru de a percepe lumea este cel al unui animal de prada. O maniera foarte eficienta de evaluare si clasificare a hranei si a pericolelor. Dar nu este unicul mod in care putem percepe lumea. Mai exista unul, cel cu care incerc sa te familiarizez: actul de a percepe esenta tuturor lucrurilor - energia - in chip direct. (Don Juan)
[30.04.2007]
Care-i sensul vietii? Sa fii tot timpul intr-o stare in care intrebarea asta nu mai are sens...
LOOSE OBEDIANCE TO A VEGETABLE LAW (morrison)
Barbatul cand se ataseaza moare, iar femeia abia atunci incepe sa traiasca...
Micul print si-a luat o mare teapa de fapt.
[27.03.2007]
Tacerea si umilinta: 2 atitudini greu de inteles pentru un om framantat de dorinte si aspiratii.
[citat]
Rotarul i-a raspuns:
- Slujitorul Inaltimii Voastre priveste lucrurile din perspectiva artei sale. Atunci cand confectionez o roata si procedez cu blandete, munca este destul de placuta, dar rezultatul final nu este foarte trainic. Daca actionez prea violent, fortez lucrurile si spitele nu vor intra in lacasul lor. In schimb, daca miscarile mainii mele nu sunt nici foarte blande, nici prea violente, realizez perfect ceea ce mi-am propus. Din pacate, nu pot explica acest lucru in cuvinte.
Orice ideal inseamna sa te impotrivesti propriei tale naturi. (Osho-Cartea despre tao)
[...]
Prefer un diavol in care sa descopar ceva sfant decat un inger in care sa gasesc lucruri diabolice...
[citat]
Noi ingrasam toate celelalte vietuitoare ca sa ne ingrasam, si ne ingrasam pe noi ca sa-i ingrasam pe viermi. (Shakespeare - Hamlet)
Daca vrei sa ajungi in rai radacinile tale trebuie sa fie in iad. (Osho)
Egoismul nu inseamna a trai asa cum doresti, ci a cere altora sa traiasca asa cum vrei tu. (O. Wilde)
[22.04.2007]
O mare problema a oamenilor sunt asteptarile pozitive...
[citat]
Modul nostru de a percepe lumea este cel al unui animal de prada. O maniera foarte eficienta de evaluare si clasificare a hranei si a pericolelor. Dar nu este unicul mod in care putem percepe lumea. Mai exista unul, cel cu care incerc sa te familiarizez: actul de a percepe esenta tuturor lucrurilor - energia - in chip direct. (Don Juan)
[30.04.2007]
Care-i sensul vietii? Sa fii tot timpul intr-o stare in care intrebarea asta nu mai are sens...
LOOSE OBEDIANCE TO A VEGETABLE LAW (morrison)
17 martie 2007
actualizare [3]
[citat]
Desigur, simtise gustul si avusese revelatia faptului ca jocul poate fi intr-adevar jucat intr-un sens foarte inalt si sfant, dar isi daduse totodata seama si ca majoritatea jucatorilor si a elevilor, ba chiar si o parte dintre conducatori si profesori nu erau nicidecum jucatori in acel sens inalt si sfant, ca toti acestia nu vedeau in limbajul jocului o lingua sacra, ci un fel de stenografie ingenioasa, asa ca practicau jocul ca pe o specialitate interesanta sau amuzanta, ca pe un sport intelectual sau ca pe un campionat al ambitiilor. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
[15.03.2007]
Modul in care am evoluat se datoreaza in mare parte dorintelor esuate.
[citat]
Priveste, zise el, acest peisaj cu nori si fasii de cer! La prima privire ai zice ca profunzimea e acolo unde domneste intunericul cel mai dens, dar numaidecat iti dai seama ca aceasta intunecime si moliciune nu sunt altceva decat norii si ca universul cu adancimea lui incepe abia la marginile si in fiordurile acestor munti de nori, de acolo se scufunda in infinit, acolo se afla stelele cu stralucirea lor solemna si infatisand pentru noi, oamenii, simbolurile supreme ale limpezimii si ordinii. Adancimile universului si tainele lor nu sunt acolo unde se gasesc norii si umbra lor neagra, adancimea sta in limpezime si seninatate. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
Spiritul e binefacator si nobil numai daca respecta adevarul; indata ce tradeaza adevarul, indata ce se leapada de ceea ce-i asigura stima deplina, devenind mercantil si maleabil in fata oricui, el intruchipeaza o putere demonica, ceea ce este mult mai rau decat bestialitatea animalica, instinctuala, care mai pastreaza totusi intotdeauna ceva din inocenta naturii. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
Fiecare castalian ar trebui sa cunoasca numai 2 teluri si idealuri: sa fie pe cat posibil desavarsit in specialitatea sa si sa mentina vitalitatea si elasticitatea specialitatii sale si a lui insusi, stiind necontenit ca aceasta specialitate este legata de toate celelalte discipline si intim aliata cu toate. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
Nu trebuie sa ne refugiem din vita activa in vita contemplativa, nici invers, ci doar sa ne situam intre amandoua, traindu-le alternativ, sa fim in amandoua la noi acasa, sa ne impartasim din amandoua. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
"Jocul cu margele de sticla" imi confirma aproape toate credintele...
[17.03.2007]
Detasare orientala si rigoare nemteasca. Asta-i cheia succesului nedorit.
Desigur, simtise gustul si avusese revelatia faptului ca jocul poate fi intr-adevar jucat intr-un sens foarte inalt si sfant, dar isi daduse totodata seama si ca majoritatea jucatorilor si a elevilor, ba chiar si o parte dintre conducatori si profesori nu erau nicidecum jucatori in acel sens inalt si sfant, ca toti acestia nu vedeau in limbajul jocului o lingua sacra, ci un fel de stenografie ingenioasa, asa ca practicau jocul ca pe o specialitate interesanta sau amuzanta, ca pe un sport intelectual sau ca pe un campionat al ambitiilor. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
[15.03.2007]
Modul in care am evoluat se datoreaza in mare parte dorintelor esuate.
[citat]
Priveste, zise el, acest peisaj cu nori si fasii de cer! La prima privire ai zice ca profunzimea e acolo unde domneste intunericul cel mai dens, dar numaidecat iti dai seama ca aceasta intunecime si moliciune nu sunt altceva decat norii si ca universul cu adancimea lui incepe abia la marginile si in fiordurile acestor munti de nori, de acolo se scufunda in infinit, acolo se afla stelele cu stralucirea lor solemna si infatisand pentru noi, oamenii, simbolurile supreme ale limpezimii si ordinii. Adancimile universului si tainele lor nu sunt acolo unde se gasesc norii si umbra lor neagra, adancimea sta in limpezime si seninatate. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
Spiritul e binefacator si nobil numai daca respecta adevarul; indata ce tradeaza adevarul, indata ce se leapada de ceea ce-i asigura stima deplina, devenind mercantil si maleabil in fata oricui, el intruchipeaza o putere demonica, ceea ce este mult mai rau decat bestialitatea animalica, instinctuala, care mai pastreaza totusi intotdeauna ceva din inocenta naturii. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
Fiecare castalian ar trebui sa cunoasca numai 2 teluri si idealuri: sa fie pe cat posibil desavarsit in specialitatea sa si sa mentina vitalitatea si elasticitatea specialitatii sale si a lui insusi, stiind necontenit ca aceasta specialitate este legata de toate celelalte discipline si intim aliata cu toate. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
Nu trebuie sa ne refugiem din vita activa in vita contemplativa, nici invers, ci doar sa ne situam intre amandoua, traindu-le alternativ, sa fim in amandoua la noi acasa, sa ne impartasim din amandoua. (H. Hesse - Jocul cu margele de sticla)
"Jocul cu margele de sticla" imi confirma aproape toate credintele...
[17.03.2007]
Detasare orientala si rigoare nemteasca. Asta-i cheia succesului nedorit.
13 martie 2007
actualizare [2]
"Visuri si naluci, flori pe cerul gol; de ce te-ai necaji sa le apuci?"
[04.03.2007]
Inainte de a fi apt pentru a crea, omul trebuie sa se curete in interior si sa devina o persoana autentica.
[13.03.2007] [outbox]
1. Verbul "a regreta" trebuie urmat doar de actiuni pe care NU le-ai facut.
2. Si brusc, tot orasul asta gri s-a transformat intr-un teren de joaca...
[04.03.2007]
Inainte de a fi apt pentru a crea, omul trebuie sa se curete in interior si sa devina o persoana autentica.
[13.03.2007] [outbox]
1. Verbul "a regreta" trebuie urmat doar de actiuni pe care NU le-ai facut.
2. Si brusc, tot orasul asta gri s-a transformat intr-un teren de joaca...
03 martie 2007
actualizare [1]
[2000][1]
constatare: cand te duci la curve standardele scad f. mult (o femeie care in mod normal nu te atrage, daca e curva devine excitanta) - asta facand abstractie de faptul ca toate femeile sunt curve, pt. ca, desi e adevarat, niciodata nu poti fi sigur de asta;
concluzie: daca te zgarcesti poti sa pierzi tot;
[2000][2]
in timp ce orasul cauta perfectiunea, se pare ca satul a gasit demult fericirea;
perfectiunea si fericirea sunt antonime (cautand perfectiunea nu poti fi niciodata fericit, pt. ca niciodata n-o vei putea atinge);
desi toti oamenii doresc fericirea, ei continua sa caute perfectiunea;
orasul duce la alienarea oamenilor (nr. persoanelor necunoscute este mult mai mare decat cel al persoanelor cunoscute) si in acelasi timp ii obliga sa gandeasca superficial (dupa aparente);
tocmai din cauza asta "imaginea" are un rol atat de important astazi;
[13.09.2005]
dupa 18 ani de "educatie" prima impresie este ca totul este pierdut. marele dezavantaj al copilului ascultator: devine indoctrinat chiar si cu buna lui stiinta. dupa varsta de 6 ani jumate incepi sa uiti sa te joci. nu mai ai voie sa experimentezi. totul se inscrie in sabloane. totul trebuie facut "ca la carte" fara sa stii de ce. experimentul dispare, greseala este inacceptabila. teoria e pe primul loc. ti se spune ce trebuie sa faci de parca viata ta ar fi la fel cu cea a celorlalte mii de "elevi". personalitatea se formeaza din carti, mult mai mult decat din propriile experiente.
oare as fi putut fi mai creativ cu o alta educatie? poate vina imi apartine doar mie. nimeni nu m-a obligat sa ma conformez. nimeni nu m-a obligat sa ma multumesc cu ce mi se ofera. nimeni nu m-a impiedicat sa-mi cultiv creativitatea. nimeni nu m-a impiedicat sa experimentez si sa gresesc mai mult.
intelegerea pe care o am asupra vietii este destul de mare, dar experienta este foarte mica.
nu regret c-am ales arhitectura. mi-a placut si multe proiecte le-am facut cu pasiune. am simtit ca asta trebuie sa fac ca sa pot fi multumit si sa ma pot exprima/elibera. din pacate am facut o mare greseala: am urmat scoala pana la sfarsit. asta nu numai ca mi-a distrus pasiunea, dar mi-a dat ocazia sa vad cum iti poti bate joc de o meserie atat de frumoasa. am intalnit mai putin de 5 Arhitecti intr-o scoala plina de asa-zisi doctori.
dau vina pe altii pentru lipsa mea de putere. de ce n-am avut forta de a-mi urma drumul meu, de a ma dezvolta, de a fi egoist? mi-am pierdut energia cu nimicuri, sperand ca se poate face ceva pentru toti. "In tara asta nu ne putem salva decat individual." Poate nu numai aici, dar in special aici...
fac o pauza cu arhitectura. ma fac agent imobiliar.
[movietime]
un om intra intr-un bar de zi (incapere vitrata) si incepe sa se comporte ca o insecta ce nu gaseste iesirea, izbindu-se incontinuu de geam.
[]
adevarata provocare este sa fii pur dupa ce ai cunoscut toata mizeria si perversiunea lumii.
[citat]
fiecare avocat, cel putin o data la un caz simte ca trece o limita, chiar daca nu vrea cu adevarat sa o faca. se intampla pur si simplu. daca o trece de prea multe ori, ea dispare pt. totdeauna. si dup'aia nu mai esti decat o gluma de avocat, un alt rechin in ape murdare. (The Rainmaker)
[]
un posibil hobby: sa ejaculezi precoce in vedete de televiziune
[citat]
mai degraba sa nu spun nimic, decat sa ma exprim fara vigoare. ("Millet" de Sensier)
[citat]
a avea un hobby inseamna ca nu-ti faci meseria cu pasiune. (Fl. Zamfirescu)
[]
sex as putea sa fac cu 70% din femeile sub 40 de ani; de indragostit m-as putea indragosti de vreo 10%; iar toata viata as putea sta probabil doar cu fecioara maria, asta daca nu cumva l-a facut pe isus prin adulter;
forma conteaza doar atunci cand reuseste sa comunice esenta; dar in momentul in care intelegi esenta, forma vine aproape de la sine, chiar daca uneori mai stangaci; forma "perfecta" este extrem de periculoasa pentru ca te face de multe ori sa uiti fondul;
[24.11.2005]
arta este vie. cultura este arta moarta, mumificata. omul "de cultura" nu traieste cu adevarat daca nu intra in jocul frumos al creatiei.
[25.11.2005]
m-am indragostit iar, dupa atata timp... dar simt cum totul este impotriva, pana si EA...
[11.2005]
ma faci sa descopar iar franturi dintr-o lume magica, mai presus de toate lucrurile meschine ale vietii de zi cu zi.
[]
dumnezeu iti da, dar nu te lasa sa bagi in plasa...
[citat]
de cand stau in lumea nababilor mi s-au tabacit senzatiile. (Claudia-Muntele vrajit)
[]
ce bine c-am iesit din secolul vitezei! acum ne putem relaxa...
intotdeauna exista o varianta de rezerva: un pumn de somnifere, te intinzi in pat si asculti recviemul de mozart
un om evoluat ar trebui sa faca sex doar atunci cand isi doreste un copil
[citat]
cu cat stii mai mult, cu atat te minunezi mai putin. (Osho-Cartea despre femei)
[13.04.2006]
in seara asta s-a hotarat: voi fi singur de-acum inainte. n-o sa te uit niciodata, ac...
[]
viata este o stare constanta de suferinta presarata, din cand in cand, cu momente de fericire sublima.
declaratie de dragoste: daca tu ai fi fecioara maria te-as dezvirgina cat ai zice "peste".
[01.08.06][outbox]
1. cand intr-un cuplu incepe sa se repete obsesiv "te iubesc" deja totul este terminat...
2. si dumnezeu a zis: "sa muncesti 7 zile si intr-a 7-a noapte sa-ti bei mintile si sa uiti de toate"
3. de ce le plac femeilor arhitectii? pt ca ei fac cuiburi.
[citat]
pentru a reusi ceea ce intreprindem, este esential sa nu muncesti niciodata avand in minte o imagine finala. (Paul Klee)
[08.2006]
in drum spre roman, popas langa un iaz. admiram ratele ce pluteau linistite pe el. ma gandeam cat de impasibile sunt la tot ce se intampla in jurul lor, spre deosebire de oameni, care se agita atat de mult si uita sa fie atenti la frumusetea vietii... am aflat abia apoi ca ratele erau din plastic.
[]
viata e un copac, iar oamenii niste fiinte mici care pornesc de la radacina si urca pe el in cautarea soarelui.
drumul incepe dimineata, iar oamenii se impart in 3 categorii:
- cei ce vad soarele la rasarit si pornesc orbeste spre el; seara ajung obositi pe cel mai estic varf, in timp ce soarele este deja la apus;
- cei ce urca si, la fiecare increngatura, privesc din nou soarele, alegand directia cea mai buna din clipa respectiva; seara ei ajung undeva in varful copacului, un pic mai aproape de lumina ce apune;
- ultimii sunt cei ce isi dau seama de la inceput ca soarele se misca si pornesc direct spre apus...
[]
oamenii cu bani isi rezolva inca foarte stupid problemele existentiale: fac o biserica;
[arch]
A. LEGO-CHAOS
- o mare placa si un munte de piese colorate;
- in jur, cativa stud. (7-15)
- la inceput, fiecare aseaza, pe rand, cate o piesa pe tabla; nu exista reguli, nici o viziune finala asupra ansamblului ---> un volum haotic (aparent);
- jocul se repeta de cateva ori, astfel ca incet se vor dezvlota reguli de asezare (morfologii) intre piese, rezultand diverse volume bazate pe ele.
network law 5 - selforganization
"complex, non-linear systems can structure themselves under own power and win stability. the interacting elements act according to simple rules and create order out of chaos without having to have a vision of the complete development"
B. URBAN STETHOSCOPE
- macheta cu planul/imaginea orasului de sus; in punctele importante (intersectii, piete, parcuri...) - mufe in care se infig casti, putand asculta in timp real sunetul din locul respectiv
[22.10.2006]
inteligenta fara putere e frustranta. puterea fara inteligenta e revoltatoare.
[citat]
siguranta fizica e pur si simplu conditia gandirii libere, un individ preocupat de supravietuire, un individ aflat mereu "la panda" nu a produs nicicand o idee, o poezie, o viziune cat de cat creatoare. (M. Houellebecq - Posibilitatea unei insule)
spune-mi ce iese din ce mananci, ca sa-ti spun cine esti. la unii se transforma in osanza si in scarna, la altii in munca si voie buna, iar la altii in dumnezeu. (N. Kazantzakis - Zorba grecul)
iata adevarata fericire: sa n-ai nici o ambitie si sa lucrezi pe deselate, ca si cum toate ambitiile te-ar incerca. sa traiesti departe de oameni, sa n-ai nevoie de ei si sa-i iubesti. (idem)
vai de cel care nu poarta in el izvorul fericirii!
vai de cel care vrea sa placa altora!
vai de cel care nu simte ca viata de aici si cea de dincolo nu e decat una! (idem)
[27.11.2006][outbox]
1. timpul NU inseamna bani. inseamna mult mai mult: posibilitatea de a evolua.
2. de ce se repeta istoria? pentru ca o studiem prea mult.
[citat]
ori de cate ori e invingator in interior, in timp ce in afara e batut mar, omul adevarat resimte o mandrie si o bucurie de nespus. (N. Kazantzakis - Zorba grecul)
nu exista bine sau rau. exista lucruri care te fac sa evoluezi si lucruri care nu te fac sa evoluezi. (What the fuck do we know?)
a sti ca exista aceasta interconexiune a intregului univers, ca suntem interconectati intre noi si in acelasi timp interconectati cu intregul univers la un nivel fundamental, cred ca e cea mai buna explicatie posibila data spiritualitatii. (idem)
[scrisoare inchisa catre s]
poate ca te-am bagat in ceata cand ti-am spus ca am aruncat in aer relatia pe care o aveam cu arhitectura. trebuie sa-ti spun parerea mea. eu cred ca omul nu se naste nici arhitect, nici poet, nici pictor, nici contabil. omul se naste om. si prima lui sarcina ca om este sa inteleaga viata. de mici suntem intrebati ce-o sa fim cand vom fi mari. ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa fim "ceva", "cineva". mediul social din jur ne creeaza fortat false obiective. energia ne este deviata in directii gresite. intelegerea vietii in ansamblul ei ar trebui sa fie prima treapta majora in educatia fiecarui om, si nu alegerea unei meserii.
daca vorbim despre "meserii", nu conteaza foarte mult ce anume alegem, atata timp cat sunt indeplinite 2 conditii: credinta in ea (pasiunea) si posibilitatea de a evolua practicand-o (gradul de creativitate pe care il permite). cred ca orice om, mai mult sau mai putin constient cauta asta. iar intr-o anumita masura, toate meseriile ar putea, teoretic, satisface conditiile astea.
revenind la mine, sunt in stadiul in care am inceput sa vad viata asa cum e si sunt fascinat de ea. sunt doar un om care a inceput sa inteleaga. cum as putea sa spun ca sunt arhitect doar pentru ca am terminat o facultate de 6 ani? pentru mine meseria asta are ceva sacru, probabil pt. ca primele lucruri pe care le-am facut cu pasiune au fost legate de ea. nu vreau s-o profanez, avand in vedere ca stiu atat de putine inca... poate n-o sa stiu niciodata destul, dar ceea ce ma atrage de fapt este procesul in sine prin care voi incerca s-o cunosc si in interiorul caruia sunt sigur ca pot evolua ca simplu om. cam asta-i relatia pe care mi-o doresc acum cu ea si pe care sper c-o pot avea...
in rest, la bucuresti e innorat si sta sa ploua...
[]
intotdeauna exista o infinitate de viitoruri posibile. de ce sa ne fixam pe unul singur?
[movietime][01.2007]
multi copii nou-nascuti care odata cu trecerea timpului sunt infasurati in siruri de litere, numere, ecuatii, basme, ca un vierme de matase in cocon; si la inceput sunt f. energici dar pe masura ce se infasoara mai mult cunostintele in jurul lor vibreaza din ce in ce mai putin; iar dupa mai mult timp majoritatea nu mai vibreaza deloc si din cand in cand, cate unul (din 1000 sa zicem) erupe brutal si iese un fluture f. frumos care-si ia zborul.
[16.01.2007]
cand mor vreau sa fiu infasurat intr-o panza de sac si ingropat pe o campie. deasupra mea sa fie plantat un pui de nuc. sa nu fie nimeni acolo, in afara de cel desemnat sa duca asta la capat!
[]
cu ce se umplu golurile sufletesti?
cu sperma
[12.02.2007]
1. relatiile spontane si efemere, pe care multa lume le considera superficiale, sunt de fapt cele mai autentice si frumoase...
2. ferice de cei abandonati la nastere, caci in ei nu se nasc, de mici, forme de atasament maladiv.
3. a 11-a porunca: "sa gandesti profund, dar sa traiesti superficial."
4. in curand n-o sa mai ramana decat mirosul iernii, in pastilele Winterfresh.
5. catre s: suferinta ta nu e din iubire. e din egoism. nu te pot face sa ma intelegi prin cuvinte. cateodata ma gandesc ca era mai bine sa fiu ultimul, nu primul. eu pe s o voi iubi tot timpul, dar mai e acolo inauntru ceva care o chinuie si de care nu poate scapa inca.
[]
emanciparea femeilor este un lucru extraordinar, dar acum trebuie sa va obisnuiti cu singuratatea, dragele mele.
dilema femeii frumoase si destepte: merge intr-o caleasca aurita trasa de un cal alb si se uita, suspinand, la caii care zburda liberi pe campurile din jur.
[citat]
daca intalnesti pe drum un om al Caii, nu(-i) sta in Cale. (Rinzai Gigen- Hsing. Cronica realizarii)
non-forma este adevarata forma. (idem)
visuri si naluci, flori pe cerul gol; de ce te-ai necaji sa le apuci? (idem)
constatare: cand te duci la curve standardele scad f. mult (o femeie care in mod normal nu te atrage, daca e curva devine excitanta) - asta facand abstractie de faptul ca toate femeile sunt curve, pt. ca, desi e adevarat, niciodata nu poti fi sigur de asta;
concluzie: daca te zgarcesti poti sa pierzi tot;
[2000][2]
in timp ce orasul cauta perfectiunea, se pare ca satul a gasit demult fericirea;
perfectiunea si fericirea sunt antonime (cautand perfectiunea nu poti fi niciodata fericit, pt. ca niciodata n-o vei putea atinge);
desi toti oamenii doresc fericirea, ei continua sa caute perfectiunea;
orasul duce la alienarea oamenilor (nr. persoanelor necunoscute este mult mai mare decat cel al persoanelor cunoscute) si in acelasi timp ii obliga sa gandeasca superficial (dupa aparente);
tocmai din cauza asta "imaginea" are un rol atat de important astazi;
[13.09.2005]
dupa 18 ani de "educatie" prima impresie este ca totul este pierdut. marele dezavantaj al copilului ascultator: devine indoctrinat chiar si cu buna lui stiinta. dupa varsta de 6 ani jumate incepi sa uiti sa te joci. nu mai ai voie sa experimentezi. totul se inscrie in sabloane. totul trebuie facut "ca la carte" fara sa stii de ce. experimentul dispare, greseala este inacceptabila. teoria e pe primul loc. ti se spune ce trebuie sa faci de parca viata ta ar fi la fel cu cea a celorlalte mii de "elevi". personalitatea se formeaza din carti, mult mai mult decat din propriile experiente.
oare as fi putut fi mai creativ cu o alta educatie? poate vina imi apartine doar mie. nimeni nu m-a obligat sa ma conformez. nimeni nu m-a obligat sa ma multumesc cu ce mi se ofera. nimeni nu m-a impiedicat sa-mi cultiv creativitatea. nimeni nu m-a impiedicat sa experimentez si sa gresesc mai mult.
intelegerea pe care o am asupra vietii este destul de mare, dar experienta este foarte mica.
nu regret c-am ales arhitectura. mi-a placut si multe proiecte le-am facut cu pasiune. am simtit ca asta trebuie sa fac ca sa pot fi multumit si sa ma pot exprima/elibera. din pacate am facut o mare greseala: am urmat scoala pana la sfarsit. asta nu numai ca mi-a distrus pasiunea, dar mi-a dat ocazia sa vad cum iti poti bate joc de o meserie atat de frumoasa. am intalnit mai putin de 5 Arhitecti intr-o scoala plina de asa-zisi doctori.
dau vina pe altii pentru lipsa mea de putere. de ce n-am avut forta de a-mi urma drumul meu, de a ma dezvolta, de a fi egoist? mi-am pierdut energia cu nimicuri, sperand ca se poate face ceva pentru toti. "In tara asta nu ne putem salva decat individual." Poate nu numai aici, dar in special aici...
fac o pauza cu arhitectura. ma fac agent imobiliar.
[movietime]
un om intra intr-un bar de zi (incapere vitrata) si incepe sa se comporte ca o insecta ce nu gaseste iesirea, izbindu-se incontinuu de geam.
[]
adevarata provocare este sa fii pur dupa ce ai cunoscut toata mizeria si perversiunea lumii.
[citat]
fiecare avocat, cel putin o data la un caz simte ca trece o limita, chiar daca nu vrea cu adevarat sa o faca. se intampla pur si simplu. daca o trece de prea multe ori, ea dispare pt. totdeauna. si dup'aia nu mai esti decat o gluma de avocat, un alt rechin in ape murdare. (The Rainmaker)
[]
un posibil hobby: sa ejaculezi precoce in vedete de televiziune
[citat]
mai degraba sa nu spun nimic, decat sa ma exprim fara vigoare. ("Millet" de Sensier)
[citat]
a avea un hobby inseamna ca nu-ti faci meseria cu pasiune. (Fl. Zamfirescu)
[]
sex as putea sa fac cu 70% din femeile sub 40 de ani; de indragostit m-as putea indragosti de vreo 10%; iar toata viata as putea sta probabil doar cu fecioara maria, asta daca nu cumva l-a facut pe isus prin adulter;
forma conteaza doar atunci cand reuseste sa comunice esenta; dar in momentul in care intelegi esenta, forma vine aproape de la sine, chiar daca uneori mai stangaci; forma "perfecta" este extrem de periculoasa pentru ca te face de multe ori sa uiti fondul;
[24.11.2005]
arta este vie. cultura este arta moarta, mumificata. omul "de cultura" nu traieste cu adevarat daca nu intra in jocul frumos al creatiei.
[25.11.2005]
m-am indragostit iar, dupa atata timp... dar simt cum totul este impotriva, pana si EA...
[11.2005]
ma faci sa descopar iar franturi dintr-o lume magica, mai presus de toate lucrurile meschine ale vietii de zi cu zi.
[]
dumnezeu iti da, dar nu te lasa sa bagi in plasa...
[citat]
de cand stau in lumea nababilor mi s-au tabacit senzatiile. (Claudia-Muntele vrajit)
[]
ce bine c-am iesit din secolul vitezei! acum ne putem relaxa...
intotdeauna exista o varianta de rezerva: un pumn de somnifere, te intinzi in pat si asculti recviemul de mozart
un om evoluat ar trebui sa faca sex doar atunci cand isi doreste un copil
[citat]
cu cat stii mai mult, cu atat te minunezi mai putin. (Osho-Cartea despre femei)
[13.04.2006]
in seara asta s-a hotarat: voi fi singur de-acum inainte. n-o sa te uit niciodata, ac...
[]
viata este o stare constanta de suferinta presarata, din cand in cand, cu momente de fericire sublima.
declaratie de dragoste: daca tu ai fi fecioara maria te-as dezvirgina cat ai zice "peste".
[01.08.06][outbox]
1. cand intr-un cuplu incepe sa se repete obsesiv "te iubesc" deja totul este terminat...
2. si dumnezeu a zis: "sa muncesti 7 zile si intr-a 7-a noapte sa-ti bei mintile si sa uiti de toate"
3. de ce le plac femeilor arhitectii? pt ca ei fac cuiburi.
[citat]
pentru a reusi ceea ce intreprindem, este esential sa nu muncesti niciodata avand in minte o imagine finala. (Paul Klee)
[08.2006]
in drum spre roman, popas langa un iaz. admiram ratele ce pluteau linistite pe el. ma gandeam cat de impasibile sunt la tot ce se intampla in jurul lor, spre deosebire de oameni, care se agita atat de mult si uita sa fie atenti la frumusetea vietii... am aflat abia apoi ca ratele erau din plastic.
[]
viata e un copac, iar oamenii niste fiinte mici care pornesc de la radacina si urca pe el in cautarea soarelui.
drumul incepe dimineata, iar oamenii se impart in 3 categorii:
- cei ce vad soarele la rasarit si pornesc orbeste spre el; seara ajung obositi pe cel mai estic varf, in timp ce soarele este deja la apus;
- cei ce urca si, la fiecare increngatura, privesc din nou soarele, alegand directia cea mai buna din clipa respectiva; seara ei ajung undeva in varful copacului, un pic mai aproape de lumina ce apune;
- ultimii sunt cei ce isi dau seama de la inceput ca soarele se misca si pornesc direct spre apus...
[]
oamenii cu bani isi rezolva inca foarte stupid problemele existentiale: fac o biserica;
[arch]
A. LEGO-CHAOS
- o mare placa si un munte de piese colorate;
- in jur, cativa stud. (7-15)
- la inceput, fiecare aseaza, pe rand, cate o piesa pe tabla; nu exista reguli, nici o viziune finala asupra ansamblului ---> un volum haotic (aparent);
- jocul se repeta de cateva ori, astfel ca incet se vor dezvlota reguli de asezare (morfologii) intre piese, rezultand diverse volume bazate pe ele.
network law 5 - selforganization
"complex, non-linear systems can structure themselves under own power and win stability. the interacting elements act according to simple rules and create order out of chaos without having to have a vision of the complete development"
B. URBAN STETHOSCOPE
- macheta cu planul/imaginea orasului de sus; in punctele importante (intersectii, piete, parcuri...) - mufe in care se infig casti, putand asculta in timp real sunetul din locul respectiv
[22.10.2006]
inteligenta fara putere e frustranta. puterea fara inteligenta e revoltatoare.
[citat]
siguranta fizica e pur si simplu conditia gandirii libere, un individ preocupat de supravietuire, un individ aflat mereu "la panda" nu a produs nicicand o idee, o poezie, o viziune cat de cat creatoare. (M. Houellebecq - Posibilitatea unei insule)
spune-mi ce iese din ce mananci, ca sa-ti spun cine esti. la unii se transforma in osanza si in scarna, la altii in munca si voie buna, iar la altii in dumnezeu. (N. Kazantzakis - Zorba grecul)
iata adevarata fericire: sa n-ai nici o ambitie si sa lucrezi pe deselate, ca si cum toate ambitiile te-ar incerca. sa traiesti departe de oameni, sa n-ai nevoie de ei si sa-i iubesti. (idem)
vai de cel care nu poarta in el izvorul fericirii!
vai de cel care vrea sa placa altora!
vai de cel care nu simte ca viata de aici si cea de dincolo nu e decat una! (idem)
[27.11.2006][outbox]
1. timpul NU inseamna bani. inseamna mult mai mult: posibilitatea de a evolua.
2. de ce se repeta istoria? pentru ca o studiem prea mult.
[citat]
ori de cate ori e invingator in interior, in timp ce in afara e batut mar, omul adevarat resimte o mandrie si o bucurie de nespus. (N. Kazantzakis - Zorba grecul)
nu exista bine sau rau. exista lucruri care te fac sa evoluezi si lucruri care nu te fac sa evoluezi. (What the fuck do we know?)
a sti ca exista aceasta interconexiune a intregului univers, ca suntem interconectati intre noi si in acelasi timp interconectati cu intregul univers la un nivel fundamental, cred ca e cea mai buna explicatie posibila data spiritualitatii. (idem)
[scrisoare inchisa catre s]
poate ca te-am bagat in ceata cand ti-am spus ca am aruncat in aer relatia pe care o aveam cu arhitectura. trebuie sa-ti spun parerea mea. eu cred ca omul nu se naste nici arhitect, nici poet, nici pictor, nici contabil. omul se naste om. si prima lui sarcina ca om este sa inteleaga viata. de mici suntem intrebati ce-o sa fim cand vom fi mari. ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa fim "ceva", "cineva". mediul social din jur ne creeaza fortat false obiective. energia ne este deviata in directii gresite. intelegerea vietii in ansamblul ei ar trebui sa fie prima treapta majora in educatia fiecarui om, si nu alegerea unei meserii.
daca vorbim despre "meserii", nu conteaza foarte mult ce anume alegem, atata timp cat sunt indeplinite 2 conditii: credinta in ea (pasiunea) si posibilitatea de a evolua practicand-o (gradul de creativitate pe care il permite). cred ca orice om, mai mult sau mai putin constient cauta asta. iar intr-o anumita masura, toate meseriile ar putea, teoretic, satisface conditiile astea.
revenind la mine, sunt in stadiul in care am inceput sa vad viata asa cum e si sunt fascinat de ea. sunt doar un om care a inceput sa inteleaga. cum as putea sa spun ca sunt arhitect doar pentru ca am terminat o facultate de 6 ani? pentru mine meseria asta are ceva sacru, probabil pt. ca primele lucruri pe care le-am facut cu pasiune au fost legate de ea. nu vreau s-o profanez, avand in vedere ca stiu atat de putine inca... poate n-o sa stiu niciodata destul, dar ceea ce ma atrage de fapt este procesul in sine prin care voi incerca s-o cunosc si in interiorul caruia sunt sigur ca pot evolua ca simplu om. cam asta-i relatia pe care mi-o doresc acum cu ea si pe care sper c-o pot avea...
in rest, la bucuresti e innorat si sta sa ploua...
[]
intotdeauna exista o infinitate de viitoruri posibile. de ce sa ne fixam pe unul singur?
[movietime][01.2007]
multi copii nou-nascuti care odata cu trecerea timpului sunt infasurati in siruri de litere, numere, ecuatii, basme, ca un vierme de matase in cocon; si la inceput sunt f. energici dar pe masura ce se infasoara mai mult cunostintele in jurul lor vibreaza din ce in ce mai putin; iar dupa mai mult timp majoritatea nu mai vibreaza deloc si din cand in cand, cate unul (din 1000 sa zicem) erupe brutal si iese un fluture f. frumos care-si ia zborul.
[16.01.2007]
cand mor vreau sa fiu infasurat intr-o panza de sac si ingropat pe o campie. deasupra mea sa fie plantat un pui de nuc. sa nu fie nimeni acolo, in afara de cel desemnat sa duca asta la capat!
[]
cu ce se umplu golurile sufletesti?
cu sperma
[12.02.2007]
1. relatiile spontane si efemere, pe care multa lume le considera superficiale, sunt de fapt cele mai autentice si frumoase...
2. ferice de cei abandonati la nastere, caci in ei nu se nasc, de mici, forme de atasament maladiv.
3. a 11-a porunca: "sa gandesti profund, dar sa traiesti superficial."
4. in curand n-o sa mai ramana decat mirosul iernii, in pastilele Winterfresh.
5. catre s: suferinta ta nu e din iubire. e din egoism. nu te pot face sa ma intelegi prin cuvinte. cateodata ma gandesc ca era mai bine sa fiu ultimul, nu primul. eu pe s o voi iubi tot timpul, dar mai e acolo inauntru ceva care o chinuie si de care nu poate scapa inca.
[]
emanciparea femeilor este un lucru extraordinar, dar acum trebuie sa va obisnuiti cu singuratatea, dragele mele.
dilema femeii frumoase si destepte: merge intr-o caleasca aurita trasa de un cal alb si se uita, suspinand, la caii care zburda liberi pe campurile din jur.
[citat]
daca intalnesti pe drum un om al Caii, nu(-i) sta in Cale. (Rinzai Gigen- Hsing. Cronica realizarii)
non-forma este adevarata forma. (idem)
visuri si naluci, flori pe cerul gol; de ce te-ai necaji sa le apuci? (idem)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)