C. Castaneda - Povestiri despre putere [Sfera perceptiei]

[...]
Ordinea in perceptia noastra tine exclusiv de zona "tonalului"; numai acolo actiunile noastre pot avea o succesiune; numai acolo sunt ca niste scari la care poti numara niste trepte. In "nagual" nu exista nimic de acest gen. De aceea, viziunea "tonalului" este o unealta si, desi nu este cea mai buna, este singura unealta pe care o avem.

Noaptea trecuta sfera perceptiei tale s-a deschis si s-au desfasurat aripile ei. Nu exista nimic altceva de spus despre asta. Este imposibil sa explici ce s-a intamplat cu tine si de aceea nu am de gand s-o fac si nu trebuie sa incerci nici tu. Este de ajuns sa spun ca aripile perceptiei tale erau facute sa atinga totalitatea ta. Noaptea trecuta ai trecut inainte si inapoi din "nagual" in "tonal" de multe ori. Ai fost azvarlit de doua ori, astfel incat sa nu ramana posibilitatea de greseli. A doua oara ai simtit impactul total al calatoriei in necunoscut. Si perceptia ta si-a desfacut aripile cand ceva din tine si-a dat seama de adevarata ta natura. Esti un manunchi.

Asta este explicatia vrajitorilor. "Nagualul"este indescriptibilul. Toate sentimentele posibile si fiintele si eurile plutesc in el ca niste plute, linistite, nealterate, pentru totdeauna. Apoi liantul vietii leaga cateva din ele impreuna. Tu insuti ai aflat asta noaptea trecuta si la fel si Pablito si Genaro atunci cand au calatorit in necunoscut, si la fel am aflat si eu. Cand liantul vietii aduna impreuna acele sentimente, se creeaza o fiinta, o fiinta care pierde simtul adevaratei sale naturi si devine orbita de stralucirea si fastul zonei in care traiesc fiintele, "tonalul". "Tonalul" este locul unde exista organizarea unificata. O fiinta apare in "tonal" odata ce forta vitala a unit toate acele sentimente. Ti-am spus odata ca "tonalul" incepe la nastere si se sfarseste la moarte; am spus asta pentru ca stiu ca, imediat ce forta vietii paraseste corpul, toate acele constiinte izolate se dezintegreaza si se intorc de unde au venit, in "nagual". Ceea ce face un luptator in calatoria sa in necunoscut seamana foarte mult cu moartea, doar ca manunchiul de sentimente nu se dezintegreaza, ci doar se raspandeste, fara a-si pierde unitatea. Totusi, la moarte ele se cufunda adanc si se misca independent, ca si cum n-ar fi fost niciodata o unitate de sine statatoare.