"Tot ceea ce cunoașteți, tot ceea ce numiți artă, este arta subiectivă, pe care eu m-aș feri s-o numesc "artă" pentru că eu păstrez acest cuvânt pentru arta obiectivă."
Există nivele diferite de artă, așa cum există și nivele diferite de oameni. Tot ceea ce voi numiți artă nu este decât reproducere mecanică, imitație a naturii dacă nu chiar a altor artiști, simplă fantezie sau, și mai și, încercare de originalitate. În arta voastră totul este subiectiv: percepția unui artist față de cutare sau cutare senzație, formele prin care el caută să se exprime și perceperea acestor forme de către alții. Totul este subiectiv și totul este întâmplător, adică bazat pe asociații cum ar fi impresiile întâmplătoare ale artistului, "creația" sa și felurile în care este percepută de spectatori, auditori sau cititori.
În arta autentică nimic nu este întâmplător, totul este matematic. Totul poate fi calculat și prevăzut dinainte. Artistul știe și înțelege mesajul pe care vrea să-l transmită și arta lui nu poate produce o anumită impresie asupra unui om și o alta, total diferită, asupra altuia, bineînțeles cu condiția de a fi vorba de persoane cu același nivel. Aceeași operă de artă va produce efecte diferite asupra oamenilor de nivele diferite. Cei de un nivel inferior nu vor beneficia niciodată de același profit ca aceia cu un nivel mai ridicat. Aceasta este arta adevărată, obiectivă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu