Bhagwan Shree Rajneesh - Întâlniri cu oameni remarcabili [J. Krishnamurti]

[...]

Unul dintre prietenii mei s-a întâlnit cu J. Krishnamurti cu numai trei zile înainte de moartea acestuia. Mi-a povestit că J. Krishnamurti era foarte trist şi că singurul lucru pe care i l-a spus a fost: "M-am străduit din răsputeri să ajung la oameni, dar, în loc să îi transform, n-am făcut decât să îmi consum energia, aşa cum un râu se pierde în deşert. Oamenii care m-au ascultat au luat-o în cel mai bun caz drept un divertisment. Însuşi cuvântul divertisment mă doare - mă doare faptul că întreaga mea viaţă a fost o viaţă de actor".

Şi aşa se pare. A murit şi nu s-a produs nici cea mai mică agitaţie, nicăieri în lume. Un om care a trăit nouăzeci de ani şi care a servit omenirea începând de la vârsta de douăzeci şi cinci de ani - şi părea că murise cu secole în urmă. Nimeni nu se gândeşte la el, nimeni nu se gândeşte că merită totuşi un anumit omagiu. A fost unul din marii giganţi ai acestui secol, dar comitetul pentru decernarea Premiului Nobel nici măcar nu a avut vreodată în vedere numele lui - pentru că nu a fost politician.

La început, şi el a încercat să ajungă la oameni. Însă împotriva lui au fost bisericile, religiile, a fost condamnat de toţi preoţii; încetul cu încetul, a renunţat la ideea de umanitate.

A avut câţiva oameni, câteva oraşe ale lumii. În India, obişnuia să viziteze numai New Delhi, Bombay, Varanasi şi valea Rishi, unde avea una dintre şcoli - numai patru locuri; şi acelaşi lucru este valabil şi sub aspect mondial. În aceste locuri, aproape aceiaşi oameni l-au ascultat timp de treizeci, patruzeci, cincizeci de ani... Şi este întristător faptul că oameni care l-au ascultat timp de cincizeci de ani încontinuu nu s-au schimbat câtuşi de puţin. Nu a reuşit să le găsească tovarăşi. Şi-a dat toată silinţa. Însă umanitatea devine din ce în ce mai neclintită, din ce în ce mai adormită, drogată, din ce în ce mai moartă. Devine foarte dificil să-i mai trezeşti pe oameni.